Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Revine la clubul unde a scris istorie! Dario Srna, antrenor interimar la Şahtior Donețk

Agerpres
Dario Srna a evoluat la Șahtior Donețk în perioada 2003-2018
Dario Srna a evoluat la Șahtior Donețk în perioada 2003-2018Profimedia
Şahtior Donețk, campioana Ucrainei la fotbal, a anunțat luni despărțirea de antrenorul olandez Patrick van Leeuwen, interimatul pe banca tehnică a echipei urmând să fie asigurat de directorul sportiv al clubului, fostul mare fundaș dreapta croat Darijo Srna.

FC Şahtior anunță oficial rezilierea contractului cu antrenorul principal Patrick van Leeuwen. Stafful tehnic părăsește clubul împreună cu antrenorul. Amintim că Patrick van Leeuwen a fost la conducerea ”minerilor” din iulie 2023. Echipa a jucat 12 meciuri oficiale în acest timp”, a indicat site-ul grupării din Donețk.

Darijo Srna o va pregăti pe Şahtior pentru meciurile următoare în calitate de antrenor interimar”, a adăugat Şahtior.

Van Leeuwen, în vârstă de 54 de ani, a pregătit în sezonul trecut altă formație ucraineană, Zaria Lugansk.

Srna, care are 41 de ani, este un fost jucător de legendă al lui Şahtior, unde a evoluat între 2003 și 2018, în cea mai mare parte a acestei perioade avându-l antrenor pe Mircea Lucescu. El a deținut un timp recordul de selecții la naționala Croației, evoluând de 134 de ori pentru această reprezentativă între 2002 și 2016.

Şahtior are o victorie și o înfrângere în cele cele două meciuri disputate în grupele actualei ediții a Ligii Campionilor.