Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Salah rămâne la Liverpool, spune o fostă glorie a ”cormoranilor”. ”Vrea să joace la cel mai înalt nivel”

Mohamed Salah înainte de meciul din Premier League dintre Manchester United și Liverpool
Mohamed Salah înainte de meciul din Premier League dintre Manchester United și Liverpool ČTK / imago sportfotodienst / Andrew Yates via Profimedia
Fostul fundaș al lui Liverpool, Jamie Carragher, crede că Mohamed Salah (32 de ani) va dori să joace încă multă vreme la cel mai înalt nivel și țintește recorduri în Premier League și la club, în ciuda incertitudinii cu privire la viitorul său.

Internaționalul egiptean și-a lăsat ferm amprenta la Liverpool după ce a marcat și a oferit două pase de gol în victoria cu 3-0 a lui Liverpool la Manchester United, duminică.

"Nimeni din club nu a vorbit cu mine încă despre prelungirea contractului, așa că îmi văd de joc în ultimul meu sezon aici și văd la sfârșit ce-o mai fi", a declarat el pentru Sky Sports.

Salah are 32 de ani, dar Carragher nu crede că va fi o barieră pentru atacant și, prin urmare, nu ar trebui să fie pentru Liverpool.

"Nu sunt sigur că va fi ultimul său an. Cred că Mo Salah este un pic ca (Cristiano) Ronaldo", a declarat el pentru The Gary Neville Podcast.

"Majoritatea fotbaliștilor cred că 35 de ani este momentul să termine. Cred că Mo Salah o va face pe la 40 "Sunt multe recorduri de depășit , fie în Premier League, fie la Liverpool.

"Cred că este conștient de statutul său și mi se pare foarte greu să îl văd pe Mo Salah în campionatul saudit, de exemplu, în sezonul viitor. El joacă atât de bine la unul dintre cele mai mari cluburi din lume."

În iulie 2022, Salah a semnat un nou contract pe trei ani, care ar fi făcut din el cel mai bine plătit jucător din istoria clubului, cu aproximativ 350.000 de lire sterline pe săptămână.

Liverpool ar fi respins anul trecut o ofertă de 150 de milioane de lire sterline din partea saudiților de la Al-Ittihad pentru Salah.

Egipteanul a marcat 214 goluri pentru Liverpool de când a venit în 2017, situându-se pe locul cinci în clasamentul golgheterilor all-time ai clubului.

Noul șef al lui Liverpool, Arne Slot, a refuzat să fie atras în problema viitorului lui Salah după victoria cu United.

Întrebat despre comentariile jucătorului, Slot a spus: "Sunt mulți de "dacă". În acest moment, el este unul dintre ai noștri și sunt foarte fericit cu asta mai ales că a jucat foarte bine.

"Nu vorbesc despre contractele jucătorilor, dar pot vorbi ore întregi despre modul în care Mo a jucat astăzi".