Victorie confortabilă pentru Man City / Emoții pentru Spurs. Drăgușin, introdus pe final
Brentford a fost echipa mai bună în primele minute ale partidei de pe Tottenham Stadium, marcând de două ori în poarta lui Vicario. Reușita lui Rassmusen (12) a fost anulată pentru offside, însă golul lui Maupay venit trei minute mai târziu (15) i-a dus pe oaspeți în avantaj.
Managerul Ange Postecoglou a mutat la pauză, introducându-i pe Hojberg și Johnson în locul lui Skipp și Betancur, iar jocul s-a schimbat radical.
Spurs au marcat de trei ori în doar opt minute. Udogie a egalat (48), Johnson a egalat după o pasă decisivă superbă a lui Werner (49), iar Richarlison a mărit avantajul (56) după un șut al lui Maddison care a fost deviat la el.
Destinul lui Udogie în această partidă avea să fie unul împărțit între înger și demon. După ce a marcat golul egalizator, fundașul italian a comis o gravă eroare care i-a permis lui Toney să marcheze al doilea gol al oaspeților.
Deși Brentford a forțat egalarea pe final, Baptiste irosind o uriașă ocazie în minutul 90+3, scorul a rămas neschimbat, iar Tottenham a urcat pe locul patru în campionat, cu 43 de puncte, la egalitate cu Aston Villa, dar cu un golaveraj mai bun.
Fundașul român Radu Drăgușin a fost introdus pe teren în minutul 88, luându-i locul mijlocașului James Maddison.
Manchester City s-a impus fără să forțeze în fața nou-promovatei Burnley. Campioana în exercițiu avea 2-0 deja din minutul 22, Julian Alvarez reușind o ”dublă” care a risipit orice dubii legate de numele câștigătoarei.
Rodri a dus scorul la 3-0 în debutul reprizei secunde (46), iar ”Cetățenii” păstrează contactul cu Liverpool în fruntea Premier League, având 46 de puncte.
Golul oaspeților a fost marcat de Al Dakhil în minutul 90+3.
Pentru Burnley, salvarea pare din ce în ce mai departe. Echipa lui Kompany ocupă locul 19, cu 12 puncte, la șapte lungimi distanță de poziția a 17-a ocupată în prezent de Luton.