VIDEO: Cordea înscrie în prelungiri și salvează un punct important pentru echipa lui Reghecampf
Orice punct este esențial pentru Al Taee, formația lui Laurențiu Reghecampf ocupând în prezent locul 16, prima poziție din zona roșie în campionatul saudit.
În urma acestui rezultat care poate fi considerat unul pozitiv, Al Taee se află la numai o lungime distanță de Al Riyadh, prima formație care se salvează.
Citește și: Debut perfect pentru Rădoi la Al Jazira! A calificat echipa în sferturile Cupei Președintelui
Al Wehda stă ceva mai bine în clasament. Este pe locul 9, cu 26 de puncte acumulate în 20 de partide.
Ambele reușite au venit în repriza secundă, în ultimele 20 de minute din timpul regulamentar.
Fundașul marocan El Yamiq a deschis scorul în minutul 72, în urma unui corner al gazdelor.
Oaspeții au trăit această partidă cu mari emoții, în contextul în care Ighalo a trimis mingea în plasă de două ori, în minutele 65 și 83, dar de fiecare dată atacantul nigerian a fost refuzat de VAR pentru poziții afară din joc.
Cordea a adus egalarea în prelungiri (min. 90+8), după ce echipa sa a beneficiat de o aruncare de la margine care s-a dovedit a fi salvatoare pentru Reghecampf.
La finalul partidei, internaționalul român a fost jucătorul din lotul lui Al Taee care a primit cea mai mare notă din partea Flashscore, 8.1.
Citește și: VIDEO: La debutul în Arabia Saudită, Rakitic marchează chiar împotriva lui Contra și Stanciu