Glasgow Rangers l-a demis pe antrenorul Michael Beale din cauza rezultatelor slabe
Demitrerea lui Beale survine după înfrângerea cu 3-1 suferită de Rangers pe teren propriu cu Aberdeen. Rangers este pe locul al treilea în clasament, cu trei înfrângeri în șapte meciuri, la o distanță de șapte puncte de campioana Celtic, liderul din Premiership.
''Am luat decizia de a rezilia contractul managerului, precum și ale antrenorilor Neil Banfield, Damian Matthew, Harry Watling și Jack Ade'', a anunțat clubul. ''Este clar că rezultatele au fost sub așteptările conducerii, ale lui Michael (Beale) și ale suporterilor'', a adăugat președintele John Bennett.
Clubul a anunțat, totodată, că fostul mijlocaș Steven Davis va conduce stafful interimar al echipei. Beale, 43 de ani, a preluat-o pe Rangers în noiembrie 2022, după demiterea olandezului Giovanni van Bronckhorst, englezul făcând parte din stafful condus anterior de fostul internațional englez Steven Gerrard, care a reușit să câștige titlul. Fost jucător la Charlton Athletic, Beale a antrenat-o pe Queen's Park Rangers înainte de a venit la Rangers.
Rangers, care l-a împrumutat pe mijlocașul român Ianis Hagi la Alaves până la finalul sezonului, a fost zdrobită cu scorul general de 7-3 de PSV Eindhoven în play-off-ul Champions League și va evolua în grupele Europa League. Rangers a învins-o pe Betis Sevilla cu 1-0 în prima etapă, iar joi va juca în deplasare cu Aris Limassol