Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Reece James va rata Cupa Mondială din cauza unei accidentări la genunchi

Reuters, Alex Mihei
Reece James (22 ani) are 15 selecții la naționala Angliei
Reece James (22 ani) are 15 selecții la naționala AnglieiProfimedia
Fundașul dreapta al Angliei a confirmat miercuri că nu va face parte din echipa Angliei la Cupa Mondială din Qatar din cauza unei accidentări la genunchi.

Reece James câştigase un rol esenţial în apărarea naţionalei Angliei, în faţa multor jucători de valoare. O accidentare la genunchi, suferită pe 11 octombrie împotriva lui AC Milan, l-a exclus pentru opt săptămâni.

Reece James nu va merge cu Anglia în Qatar

O accidentare la genunchi, suferită pe 11 octombrie împotriva lui AC Milan, în Liga Campionilor, l-a exclus pentru opt săptămâni.

Fundașul lui Chelsea a postat în urmă cu scurt timp un mesaj pentru fani pe contul său de Twitter. James spune că este devastat de faptul că nu își poate ajuta naționala în turneul final.

”Devastat.

În momentul în care m-am accidentat la genunchi am fost conștient de faptul că recuperarea va fi una dificilă pentru a putea evolua la Cupa Mondială, însă am crezut că totul este posibil. Am muncit mai mult decât aș fi crezut că pot duce pentru șansa de a merge să îmi ajut echipa. Știu că au existat riscuri de ambele părți, însă mi-am asumat că încercarea a meritat. Le urez băieților mult noroc. Voi fi înapoi în teren în curând. Aveți grijă de voi și vă transmit dragoste.”, a fost mesajul postat de Reece James pe contul său oficial de Twitter.

Într-o conferință de presă susținută marți, managerul lui Chelsea, Graham Potter, declarase că James participă doar la antrenamente ușoare.

De cealaltă parte, Gareth Southgate, antrenorul Angliei, a spus că joi urmează să anunțe lotul de 26 de jucători care vor merge la Cupa Mondială.

Anglia își deschide campania de la Cupa Mondială împotriva Iranului pe 21 noiembrie.

Cifrele lui Reece James din acest sezon

În actualul sezon (2022/2023), James a avut 7 apariții pentru Chelsea în campionat, pentru care a înscris un gol și a dat o pasă decisivă.

În Champions League, fundașul lui Chelsea a înregistrat 4 apariții. La fel ca și în campionat, în Liga Campionilor James are un gol și un assist, ambele în meciul de acasă cu AC Milan. Fundașul a înscris în poarta apărată de românul Tătărușanu și a oferit un assist pentru Aubameyang. Chelsea - AC Milan s-a terminat 3-0.

Vezi statisticile lui Reece James din actualul sezon.