Romelu Lukaku (Inter Milano) s-a accidentat din nou şi va rata meciul cu Bayern Munchen
Lukaku a fost supus unui examen medical în cursul dimineții de luni, iar investigațiile au scos la iveală o recidivă a leziunii sale la coapsa stângă.
Starea de sănătate a atacantului belgian urmează să fie reevaluată în câteva zile, a anunțat clubul milanez într-un comunicat.
Lukaku, a cărui revenire cu gol împotriva formației cehe Viktoria Plzen a ajutat-o pe Inter să se califice în optimile de finală ale Ligii Campionilor, a jucat sâmbătă doar 23 de minute în partida cu Sampdoria Genova, tocmai pentru a fi într-o formă cât mai bună la meciul cu Bayern, dar examenele medicale au scos la iveală o nouă accidentare, care îl face incert şi pentru meciul de campionat cu Juventus Torino, programat la sfârşitul acestei săptămâni.
Accidentarea anterioară l-a deținut departe de gazon pe fotbalistul belgian în unsprezece meciuri disputate de Inter în cele 53 de zile în care a 'Big Rom' a lipsit, ratând între altele duelul cu FC Barcelona din Liga Campionilor.
Potrivit presei locale, noua accidentare nu este gravă, iar prezența lui Lukaku la Cupa Mondială 2022 nu este în pericol, însă ar putea apărea situația în care belgianul să nu mai poată juca pentru Inter Milano până în 2023, după încheierea competiției din Qatar.
De la sosirea sa la clubul milanez, sub formă de împrumut de la Chelsea Londra, Romelu Lukaku a disputat doar cinci meciuri oficiale: patru în Serie A şi unul în Liga Campionilor, marcând în total trei goluri.