Fonseca susține că Milan trebuie să își îmbunătățească jocul după egalul de ultim moment cu Torino
AC Milan se îndrepta spre o înfrângere rușinoasă înainte ca Alvaro Morata și Noah Okafor să marcheze două goluri de ultim moment, asigurând un egal de 2-2 în meciul de sâmbătă cu Torino, în ciuda unei prestații slabe în prima parte a meciului.
"Nu mă așteptam înainte de meci să fim perfecți în această etapă, dar trebuie să spun că primele 45 de minute nu au fost deloc bune. Știm cum sunt aceste meciuri, trebuie să continuăm să lucrăm, deoarece sunt multe aspecte ce trebuie îmbunătățite", a declarat noul antrenor Paulo Fonseca, pentru Sky Sport Italia:
Fonseca a subliniat că problema nu se limitează doar la o parte a echipei, în ciuda mai multor erori în apărare, inclusiv un autogol al lui Malick Thiaw. "Cred că este o problemă colectivă, nu doar a fundașilor. În prima parte, nu am făcut pressing suficient și a fost mai ușor pentru Torino să ne atace", a mai spus acesta.
"Repriza a doua a fost diferită, am fost mai agresivi, am recâștigat mingea mai repede și am avut suficiente ocazii pentru a câștiga meciul", a continut Fonseca.
Morata, care a marcat în debutul său competitiv pentru Milan, a fost de acord cu Fonseca: începutul sezonului nu a fost suficient de bun.
"Nu este un debut grozav pentru că nu am câștigat și am vrut să transmitem un mesaj. Cred că am reușit, deoarece echipa era practic la pământ și am reușit să întoarcem meciul. Dacă ar fi fost încă cinci minute de joc, am fi câștigat", a spus Morata.
Următorul meci al lui Milan va fi sâmbătă, împotriva celor de la Parma.