Frosinone este prima echipă care obține promovarea în noul sezon din Serie A
Frosinone, la care mijlocașul român Daniel Boloca a fost integralist, a profitat de egalul (1-1) dintre Bari și Cittadella, pentru a obține promovarea, cu trei etape înainte de final.
Gennaro Borrelli (31), Roberto Insigne (42 - penalty) și Giuseppe Caso (57) au marcat golurile gazdelor, în timp ce pentru Reggina, care a evoluat mai bine de o repriză în zece, a punctat Hernani (51).
Clubul din regiunea Lazio revine în Serie A pentru a treia oară în istoria sa, după patru sezoane petrecute în Serie B.
Frosinone totalizează 71 de puncte și este urmată de Genoa, echipa românilor Radu Drăgușin, Denis Drăguș și George Pușcaș, cu 67 de puncte, care este și ea aproape de promovarea directă.
Pe locuri de baraj (3-8) se află echipele Bari (61 puncte), FC Sudtirol (54), Parma (52), echipa românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă, Cagliari (51), Pisa (46), la care joacă Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan, și Reggina (46).
Fanii lui Frosinone au invadat terenul
Stadionul a fost plin, în jur de 16.000 de spectatori se aflau în tribune, iar fanii au creat o atmosferă specială. La sosirea echipei, suporterii i-au așteptat pe jucători în fața stadionului în ploaie, pentru a-i încuraja.
Imediat după ce s-a terminat partida, fanii au invadat terenul pentru a sărbători promovarea.
Boloca, ”de urmărit”
Site-ul Tuttomercatoweb îl consideră pe Daniel Boloca printre ”cele cinci talente de la Frosinone de urmărit”, alături de fundașii Anthony Oyono și Sergio Kalaj și de atacanții Giuseppe Caso și Gennaro Borrelli.
”La mijlocul terenului, numele fierbinte, ba chiar foarte fierbinte, este unul singur: Daniel Boloca. Născut la Chieri din părinți români, mijlocașul central în vârstă de 24 de ani s-a impus ca una dintre revelațiile din Serie B în sezonul care se apropie de final.
”Atât de mult încât, cu cele 26 de apariții ca titular (inclusiv un gol în remiza cu Palermo din februarie anul trecut), și-a meritat și debutul în naționala de seniori a României”, au scris cei de la Tuttomercatoweb.
Boloca a bifat însă doar 6 minute pentru naționala României în amicalul 1-2 cu Slovenia, iar apoi a fost convocat la naționala Italiei pentru un stagiu de pregătire la Coverciano.