George Pușcaș își pierde locul de titular la Genoa! Grifonii vor să îl transfere pe Retegui
Astfel, postul lui Pușcaș este în pericol, în vreme ce fundașul central Radu Drăgușin, celălalt român din lotul lui Genoa, este anunțat ca titular în noul sezon din Serie A care va debuta în august.
”Genoa este pregătită să-l primească în curând pe Mateo Retegui ca noul 'bomber' din Serie A”, au scris jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb.
Mateo Retegui, preferatul lui Mancini
Atacantul născut în Argentina a fost selecționat de Roberto Mancini în naționala Italiei, fiind deja cunoscută criză de atacanți prin care trece Squadra Azzurra.
În prezent, italo-argentinianul Retegui evoluează la Tigre, în prima divizie din campionatul sud-american, fiind golgheterul echipei, cu 11 reușite și o pasă decisivă în 21 de apariții.
Presa din Italia scrie că Genoa este aproape de a ajunge la o înțelegere cu Tigre pentru transferul lui Retegui. Vârful în vârstă de 24 de ani este cotat la 16 milioane de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Conducerea ”grifonilor” ar urma să plătească suma de 15 milioane de euro formației din Argentina.
”Acordul pentru transferul jucătorului a fost încheiat în ultimele ore, mai sunt doar câteva detalii de pus la punct și apoi Retegui va ateriza la Genova”, au mai menționat jurnaliștii de la Tuttomercatoweb.
În trei apariții pentru națioanala Italiei, Retegui a înscris deja de două ori.
Cifrele lui George Pușcaș
În continuare, rămâne de văzut care va fi viitorul atacantului român de 27 de ani. În ediția precedentă, Pușcaș a înscris 4 goluri și a oferit o pasă decisivă în 25 de apariții pentru Genoa în Serie B, formație alături de care a promovat în prima ligă italiană.
Contractul său cu grifonii expiră în vara lui 2026, după ce în această vară Genoa l-a cumpărat definitiv de la Reading.
Cota de piață a lui Pușcaș este de 2.5 milioane de euro, potrivit portalului Transfermarkt.
Genoa va debuta pe teren propriu împotriva Fiorentinei, pe 19 august, în noul sezon 2023/2024 din Serie A.