Immobile a fost externat din spital. Lazialul ar putea reveni înainte de un mare derby
Atât jucătorul, cât și șoferul tramvaiului, insistă că au trecut pe culoarea verde a semaforului, astfel că o anchetă cu privire la coliziune este în curs de desfășurare. Din fericire, niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit răni majore.
Immobile a părăsit ieri spitalul din Roma unde a fost internat imediat după accident. Medicii lui Lazio și-au dat acceptul pentru ca fotbalistul să se odihnească acasă. Căpitanul lui Lazio a suferit o leziune ușoară la coloană și o coastă fracturată.
Potrivit presei italiene, Immobile a trecut cu succes toate testele medicale, iar lovitura de la coloană nu este una îngrijorătoare, lazialul având nevoie de doar câteva zile de odihnă pentru a se recupera.
Fostul golgeter din Serie A va avea, însă, nevoie de până la șapte zile pentru a se reface la coastă, dar faptul că nu are dificultăți în respirație din cauza ei e un semn bun.
Immobile va fi atent monitorizat în zilele următoare și se speră în recuperarea sa până la confruntarea cu Inter, programată pe 30 aprilie.
Până atunci, Lazio va juca la sfârșitul acestei săptămâni cu Torino. Biancoceleștii ocupă locul doi în Serie A, la cinci puncte în fața lui AS Roma și la zece distanță de ocupanta locului 5, Inter.