Inzaghi, cuvinte de laudă pentru Simeone înainte de partida dintre Inter și Atletico
Inter Milano este lider detașat în Serie A, însă în douăzeci de zile, totul se poate schimba, a avertizat antrenorul Simone Inzaghi, înaintea meciului de acasă cu Atletico Madrid din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
"În fotbal totul se întâmplă foarte repede: suntem pe primul loc în campionat, am luat un mic avans, dar mai sunt 14 meciuri, adică 42 de puncte", a declarat Inzaghi într-o conferință de presă.
"În 20 de zile, totul se poate schimba, inclusiv felul în care este judecat sezonul nostru. Noi am reușit șase luni bune, însă au rămas trei luni până la finalul sezonului și sunt cele mai importante. Repet mereu asta echipei", a continuat el.
După 25 de etape din Serie A, Inter are 9 puncte mai mult decât a doua clasată.
Juventus Torino, și 11 puncte mai mult decât marea rivală AC Milan, ocupanta locului trei.
Complimente pentru Diego Simeone
"Noi am reușit ceva extraordinar în sezonul trecut în Liga Campionilor atingând finala. Sigur că vrem să repetăm asta, dar sunt echipe mari care vor același lucru, începând cu Atletico", a spus Inzaghi.
"Va fi un duel frumos, un duel foarte, foarte complicat în fața unei echipe care joacă un fotbal foarte frumos sub conducerea unui foarte mare antrenor", a spus italianul despre Diego Simeone, care a fost coechipierul său la Lazio Roma între 1999 și 2003.
”Atlético nu-l are doar pe Simeone, ci și jucători, cei care au fost în finale de Cupa Mondială și de Liga Campionilor”.
”Va fi un meci frumos, un moment îl poate schimba. Mă gândesc la meciul retur cu Liverpool de acum 2 ani, dominam și am avut un jucător eliminat. Sau la finala cu City, care ar fi putut avea un alt final...”, a conchis Inzaghi.