Italiano nu a rămas mult timp pe tușă după despărțirea de Fiorentina! A semnat cu Bologna
Vincenzo Italiano este noul antrenor al Bolognei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții clubului pe rețelele de socializare.
Fostul antrenor al Fiorentinei îl va înlocui astfel pe Thiago Motta pe banca Rossoblu, unde va rămâne pentru următorii doi ani.
Anunțul
Bologna Fc 1909 anunță că i-a încredințat conducerea tehnică a primei echipe lui Vincenzo Italiano, care a semnat un contract până la 30 iunie 2026.
Născut la Karlsruhe (GER) la 10/12/1977, în cariera sa de antrenor a mai condus Trapani, Spezia și Fiorentina. A obținut o promovare din Serie C, o promovare din Serie B, două calificări în Conference League, ajungând în ambele finale ce au fost pierdute de Fiorentina, și o finală de Coppa Italia.
Negocierea
Fostul acum antrenor al Fiorentinei a sosit în această dimineață la centrul tehnic al Bolognei. L-au așteptat directorul general al grupării rossoblù, Claudio Fenucci, managerul tehnic Giovanni Sartori, și directorul sportiv Marco Di Vaio, care și-au dat acordul ca Italiano să fie moștenitorul lui Thiago Motta pentru a conduce echipa în Liga Campionilor în sezonul următor.