José Mourinho ar putea ajunge la fosta campioană a Italiei
José Mourinho, dat afară în urmă cu câteva zile de Roma, nu vrea să părăsească Italia, iar din acest motiv a fost abordat de Napoli. În ultimele zile s-a vorbit despre un telefon dat de agentul său, Jorge Mendes, președintelui azzurrilor, Aurelio De Laurentiis, dar astăzi a apărut informația în ziarul britanic Times potrivit căreia în cursul săptămânii viitoare va avea loc o întâlnire între antrenorul lusitan și patronul partenopei.
Întâlnirea ar urma să aibă loc la Roma, după revenirea lui Napoli din Arabia, unde participă la Supercupa.
Arabia Saudită
În timp ce există zvonuri că Mourinho dorește să rămână în Italia, arabii au intrat pe fir încă de când Roma a anunțat despărțirea de portuhez. Al-Shabab ar fi pus ochii pe fostul antrenor de la Roma și Inter pentru a îndrepta un sezon în care lucrurile merg foarte prost, echipa din Riad fiind la patru puncte de zona retrogradării.
Potrivit Sky Sport, în ultimele ore a avut loc o apropiere între cele două părți, iar clubul saudit pare foarte convins că va reuși să-l aducă pe "The Special One".