Mesajul lui Răzvan Marin după 100 de meciuri în Serie A: ”Voi continua să dau tot ce am mai bun”
Într-un mesaj postat pe Facebook, Răzvan Marin a mărturisit ce înseamnă această bornă pentru el.
”100 de meciuri în Serie A pentru Cagliari și Empoli, o călătorie plină de emoții și provocări, cu suișuri și coborâșuri. Un obiectiv atins datorită ajutorului și sprijinul colegilor mei, antrenorilor și fanilor ambelor echipe.
”Călătoria mea în Italia a fost făcută specială de aceste două experiențe fantastice și sunt cu adevărat mândru de această realizare. Voi continua să dau tot ce am mai bun, cu pasiune și seriozitate”, a transmis Răzvan Marin.
Răzvan Marin a fost unul dintre cei mai apreciați jucători ai lui Empoli în acest sezon. El a reușit două goluri și două pase de gol în cele 27 de partide disputate în Serie A, iar site-ul de specialitate transfermarkt.com estimează că mijlocașul are o valoare de piață de 8 milioane de euro.
Jucătorul român aparține, însă, de clubul Cagliari, care a acceptat să îl împrumute la Empoli până la finalul sezonului în schimbul sumei de un milion de euro.
În 2021, Cagliari l-a cumpărat pe Răzvan Marin de la Ajax Amsterdam pentru 10 milioane de euro.