Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Napoli, la un pas să piardă "creierul" din spatele titlului. Trei cluburi mari din Europa interesate

Guintoli, al doilea din stânga, primind felicitările lui De Laurentiis
Guintoli, al doilea din stânga, primind felicitările lui De LaurentiisProfimedia
Napoli a câștigat primul titlu de campioană după 33 de ani, însă pentru clubul din sudul Italiei urmează o vară foarte agitată.

Oficialii de pe Diego Maradona urmează să aibă o întâlnire cu antrenorul Luciano Spalletti, dar și cu principalele sale vedete pentru a le securiza poziția în cadrul clubului în tentativa de a se menține în vârf și sezonul următor.

Cu toate astea, o plecare este dată ca sigură de presa peninsulară, și anume cea a directorului sportiv Cristiano Guintoli.

Potrivit site-ului Tuttomercatoweb, Guintoli vrea să plece de la Partenopei și negociază în aceste zile o despărțire pe cale amiabilă, mai ales că oficialul lui Napoli mai are un an de contract cu clubul de sub Vezuviu.

Guintoli spune că se află la finalul unui ciclu cu Napoli și ar dori o nouă provocare profesională, iar alternativele sale sunt destul de ispititoare, cel puțin trei cluburi mari fiind cu ochii pe el.

Guintoli se află deja în negocieri avansate cu Juventus, care i-ar oferi un contract pe trei ani, dar și posibilitatea de a-și alege staff-ul cu care va lucra. Dacă discuțiile dintre cele două părți nu se vor concretiza, proaspătul campion al Italiei mai este dorit și de londonezii de la Tottenham și Chelsea.

Guintoli se află în conducerea lui Napoli din vara lui 2015 și a câștigat cu clubul italian un titlu de campion și o Cupa a Italiei, în ediția 2019-2020. ”În fotbal se poate pierde, dar atunci vom spune că nu am câștigat. Cuvântul înfrângere nu ar trebui să facă parte din vocabularul nostru”, este unul dintre motto-urile celui care a dus-o pe Carpi din Serie D în prima ligă italiană.

Chiar dacă Guintoli o va lăsa pe Napoli în această vară, clubul italian nu va fi luat pe nepregătite. Șefii de pe fostul San Paolo au luat deja legătura cu Pietro Accardi, de la Empoli, care are deja relații excelente cu noua campioană din Serie A.