Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial! Dennis Man și-a prelungit contractul cu Parma

Dennis Man rămâne la Parma
Dennis Man rămâne la ParmaProfimedia
Clubul italian Parma a anunțat joi seara prelungirea contractului lui Dennis Man.

Potrivit italienilor, Man a semnat un contract până în 2027. Dennis este la Parma din ianuarie 2021, când a fost transferat cu 13 milioane de euro de la FCSB. Noul contract i-a adus și o mărire de salariu lui Man, care va încasa 2 milioane de euro pe an. 

În sezonul trecut, el a doborât record după record, ajutând Parma să câștige Serie B pentru prima dată în istoria clubului. 

"Man a fost cel mai tânăr dintre cei care au marcat cel puțin zece goluri și au oferit cel puțin cinci pase decisive. El a ajuns să termine sezonul cu unsprezece goluri și șase pase decisive. Zece dintre cele unsprezece goluri au fost marcate cu piciorul stâng, care reprezintă o amenințare constantă pentru apărarea adversă. De fapt, el a fost jucătorul care a înscris cele mai multe goluri cu acest picior în toată divizia", transmit italienii.

Realizările lui Man nu se opresc însă aici. "A realizat 76 de driblinguri; nimeni nu a făcut mai multe în 2023/24. Și-a demonstrat constant talentul în ofensivă, astfel încât în ultimele trei sezoane și-a creat 127 de ocazii de gol; niciun jucător al echipei Parma nu are mai multe în aceeași perioadă", mai precizează clubul nou promovat. 

"Sunt recunoscător tuturor celor care lucrează la club și în special președintelui Krause pentru încrederea pe care mi-a acordat-o până acum. Sunt încântat să continui această călătorie cu Parma. Mă simt bine aici și simt că mai am multe de oferit", a spus Man penru site-ul oficial al clubului.

Jucătorul a fost lăudat și de directorul sportiv Mauro Pederzoli: "Reușirea acestui acord are o semnificație deosebită. Atât Parma, cât și Dennis și-au dorit foarte mult ca această reînnoire să aibă loc. Dennis este un campion și știe că clubul și coechipierii săi îl prețuiesc foarte mult. El știe, de asemenea, cât de mult poate da în timp ce caută să continue să crească și să se îmbunătățească în același mod în care a făcut-o anterior. Avem așteptări mari de la el, la fel ca și coechipierii săi, dar știm că flerul și talentul său ar putea fi decisive în prima ligă italiană. Suntem fericiți că este cu noi și ne bucurăm că în curând va juca în divizia în care merită să fie".