Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Răzvan Marin, disputat de două cluburi din Serie A. Unde poate ajunge românul

Răzvan Marin la Empoli
Răzvan Marin la EmpoliProfimedia
Clubul italian Cagliari și-ar dori să-l readucă pe mijlocaşul român Răzvan Marin la echipă, la un an după ce acesta a fost cumpărat de Empoli, a anunţat ediţia online a cotidianului Corriere dello Sport.

Răzvan Marin a ajuns la Cagliari în august 2020, împrumut de la Ajax Amsterdam, iar clubul sard l-a cumpărat pe român la 1 iulie 2021.

După numai un an, Cagliari îl ceda pe Răzvan Marin sub formă de împrumut, pentru un an, către Empoli, pentru suma de 2 milioane de euro. 

Acum, surse citate de GSP anunță că mijlocașul român urmează să fie cumpărat definitiv de Empoli de la Cagliari, care va păstra 50 % dintr-un viitor transfer al internaționalului român.

Răzvan Marin
Răzvan MarinFlashscore

Pe de altă parte, nici Cagliari nu este dispusă să renunțe ușor la Marin.

Conform Corriere dello Sport, Cagliari se gândeşte să îl aducă pe Răzvan sub culorile sale, dar încă nu a demarat negocierile cu Empoli.

Jurnaliştii italieni notează însă că discuţiile ar putea fi începute în curând.