Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Reacția antrenorului de la Genoa, după egalul cu Bologna: "Sper ca Drăgușin să rămână la noi"

Alex Stancu
Drăgușin, la un pas de Napoli
Drăgușin, la un pas de NapoliProfimedia
Genoa a reușit să înregistreze o remiză, scor 1-1, în meciul disputat pe terenul echipei Bologna, considerată revelația sezonului în Serie A, în cadrul rundei cu numărul 19 a campionatului italian de fotbal.

Un gol marcat în minutul 20 de către Gudmundsson a adus avantajul gazdelor. Genoa a intrat la pauză cu avantaj. Cu toate acestea, Bologna a reușit să restabilească egalitatea în ultimele momente ale meciului, în minutul 90+6, prin De Silvestri.

Radu Drăgușin a fost titular în această partidă, iar românul a jucat toate cele 90 de minute. De altfel, acesta fost notat cu 7.4 de către Flashscore pentru prestația sa din acest meci.

Note jucători
Note jucătoriFlashscore

"Sunt puțini jucători ca Drăgușin"

În ultima vreme, Drăgușin ține prima pagină a celor mai importante ziare din Italia. Tottenham ar fi pus ochii pe român, dar Napoli se pare că a venit cu o ofertă mult mai bună. Având în vedere toate aceste zvonuri, antrenorul echipei a declarat că își dorește ca românul să rămână la Genoa.

CITEȘTE ȘI - Campioana Italiei a făcut o ofertă oficială pentru transferul lui Radu Drăgușin

"În primul rând, sper ca Dragusin să rămână aici. Dacă ne uităm la meciul de astăzi, a fost un meci cu un nivel de dificultate ridicat și am știut asta. Am jucat împotriva unei echipe din Bologna care a pus în dificultate pe oricine în acest campionat. Am avut o primă repriză foarte bună, apoi în repriza a doua ei au atacat mai mult.

Josef Martinez a făcut câteva parade foarte bune și, în final, cred că rezultatul de 1-1 este echitabil. Au fost două zile dificile, cu unii jucători indisponibili din cauza virusului care a afectat echipa. Cei care au intrat pe teren, cum ar fi Vogliacco, care nu mai jucase de ceva vreme, s-au descurcat foarte bine. Noi trebuie să ne gândim la meciuri, clubul la restul", a spus Gilardino imediat după meci, potrivit tuttomercatoweb.

"Drăgușin este un jucător care a crescut foarte mult: are conștiință, știe să acopere mult spațiu în spatele lui. Este un jucător complet și european, fundași de acest fel se găsesc foarte rar, sunt puțini așa ca el", a mai spus Gilardino.