Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Romelu Lukaku a criticat conducerea Federației belgiene în diferendul dintre Courtois şi selecționerul Tedesco

Romelu Lukaku
Romelu LukakuČTK / imago sportfotodienst / Dha
Atacantul belgian Romelu Lukaku a criticat deschis conducerea Federației belgiene de fotbal în gestionarea diferendului dintre portarul lui Real Madrid, Thibault Courtois, şi selecționerul echipei naționale de fotbal, Domenico Tedesco.

"Federația belgiană ar fi trebuit să se ocupe mai bine de această problemă", a spus golgheterul absolut al "diavolilor roşii" la podcastul Koolcast "Friends of Sports".

Atacantul belgian a afirmat că Federația ar fi trebuit să precizeze în prima conferință de presă: "Nu permitem întrebări despre Thibaut, iar jurnalistul în cauză nu mai este binevenit". La fel cum Sir Alex Ferguson controla totul la Manchester United, tot aşa cei de la Federație ar fi trebuit să reducă presiunea asupra antrenorului şi a lui Thibault'.

Portarul lui Real Madrid, în vârstă de 32 de ani, în relații proaste cu selecționerul de câteva luni, a anunțat în august că nu va mai juca pentru echipa Belgiei cât timp aceasta va fi condusă de Domenico Tedesco, după ce a avut o confruntare publică cu acesta în iunie 2023, când s-a simțit disprețuit de către selecționer şi a părăsit cantonamentul de la acea dată când i s-a refuzat banderola de căpitan în absența lui Kevin De Bruyne.