Sărbătoare în Napoli, incidente la Udine. Cum au celebrat fanii napoletani al treilea titlu
Meciul dintre Udinese și Napoli a înregistrat momente tensionate la final, fanii celor două echipe atacându-se reciproc pe teren.
Încăierarea a fost, însă, ținută sub control de forțele de ordine, dar chiar și așa meleul din tabăra fanilor lui Napoli ar fi putut avea consecințe neplăcute. Bilanțul oficial deocamdată face referire doar la o persoană rănită ușor.
Imagini exclusive pentru Flashscore de la invazia de pe teren, cu ciocnirile dintre fani și debandada periculoasă.
Sărbătoare la Napoli
Este pentru a treia oară în istoria echipei, Napoli câștigă Scudetto. Echipa a mai reușit această performanță în 1987 și 1990, pe vremea lui Diego Maradona.
Este un moment pe care orașul Napoli îl va sărbători, cu siguranță, mult timp de acum încolo.
Cei care au ales să urmărească meciul pe stadionul Diego Armando Maradona, s-au dezlănțuit pe măsură ce partida se apropia de final.
Jucătorii lui Napoli au sărbătorit în vestiar, unde unii au dansat pe mese.
Întregul oraș Napoli a ieșit în stradă pentru a sărbători titlul.
În urma remizei de joi, Napoli mai are cinci meciuri de disputat. Echipa va întâlni duminică pe Fiorentina, înainte de a a evolua apoi în deplasare pe 14 mai la Monza.