Un fotbalist nord-irlandez devine primul jucător care va evolua la o formație din Brazilia
Fundaşul nord-irlandez Jamal Lewis (Newcastle United) va evolua, sub formă de împrumut, la echipa braziliană Sao Paolo, devenind astfel primul fotbalist britanic care va juca la o formație din țara sud-americană, scrie DPA.
Lewis, în vârstă de 26 de ani, nu a reuşit să se impună la Newcastle de când a sosit de la Norwich City, în 2020, fiind împrumutat sezonul trecut la Watford. Brazilienii au opțiunea de cumpărare.
”Când am auzit de această oportunitate, i-am spus imediat agentului meu că sunt de acord să joc în Brazilia. Este o onoare să joc pentru o echipă de top din fotbalul sud-american, aşa cum este Sao Paolo, mai ales că voi fi primul britanic care va evolua aici”, a spus fotbalistul.
Până atunci, Lewis va evolua însă pentru naționala Irlandei de Nord în meciurile din această săptămână, din Liga Națiunilor, împotriva Luxemburgului şi Bulgariei.