Zece polițiști răniți în ciocnirile dintre suporterii Fiorentinei și ai Salernitanei
Zece polițiști au fost răniți, duminică, în timpul confruntărilor dintre fanii violenți ai echipei Salernitana și cei ai Fiorentinei, înaintea meciului din campionatul italian de fotbal de pe stadionul Arechi din Salerno, au anunțat autoritățile transalpine.
Suporterii, rivali de mai mulți ani, s-au întâlnit în parcarea stadionului și au aruncat unii în ceilalți cu rachete de semnalizare, artificii și pietre, poliția italiană intervenind cu gaze lacrimogene pentru a opri confruntarea.
Dintre cei 10 polițiști răniți, trei au fost duși la spital, dar niciunul în stare gravă, iar restul au avut doar leziuni minore și nu au fost operate arestări.
Meciul din etapa a 33-a s-a încheiat cu victoria Fiorentinei, care a marcat două goluri după minutul 80 și s-a apropiat de locurile europene, înrăutățind situația Salernitanei, care ar putea fi retrogradată în Serie B deja de săptămâna viitoare.