Genoa i-a găsit înlocuitor lui Radu Drăgușin: Fundașul vine de la Monza
"Grifonii" au reușit să îi găsească înlocuitor internaționalului român.
În ciuda faptului că au primit o sumă uriașă pentru Drăgușin, italienii nu au cheltuit niciun ban pe înlocuitorul românului, deoarece este vorba despre un transfer temporar.
Vineri seară, Genoa a anunțat pe pagina de Twitter că l-a împrumutat pe Giorgio Cittadini (21 de ani) de la Monza, până la finalul sezonului actual.
Fundașul de 1,93 metri îi va lua locul lui Drăgușin în primul 11 al lui Alberto Gilardino, iar mutarea s-ar putea definitiva în cazul în care italianul va confirma în cele cinci luni de contract.
Nou-promovată, Genoa are șanse mari să se mențină în primul eșalon.
Trupa lui Gilardino este pe locul 11 în Serie A, cu 25 de puncte.
"Grifonii" sunt la opt puncte distanță de Verona, ocupanta locului 18, care duce în Serie B.
"Lanterna Roșie" este Salernitana, cu doar 12 puncte.