Florin Maxim, antrenor Corvinul: "Trebuie să fim mai responsabili, azi puteam face mai mult"
"În prima repriză am simțit că puteam mai mult, pentru că am avut 2-3 situații bune de a intra în joc. Mă nemulțumeşte că am luat acel prim gol foarte uşor, iar apoi în repriza secundă le-am făcut cadou golul doi. După care, la 2-0, ne-am pierdut reperele şi nu a mai existat decât o echipă pe teren. Cumva trebuie să ne obişnuim cu astfel de jocuri. Trebuie să fim mai responsabili. Azi puteam face mai mult. Aceste meciuri se câştigă din detalii, iar ei au fost mai inspirați", a spus el.
"Consider că suntem pregătiți de Europa League"
Maxim este de părere că elevii săi au de învățat din acest meci în perspectiva partidei cu Paksi FC din Europa League.
"Paksi nu este o echipă combinativă de talia celei pe care am întâlnit-o azi, dar este una foarte puternică. Din acest meci cu FCSB avem de învățat gestionarea momentelor. Consider că suntem pregătiți de Europa League, azi a fost doar un meci. Mie îmi place să văd în primul rând", a afirmat Florin Maxim.
"Acum noi nu avem drept de promovare în Superliga, dar sperăm că poate se găseşte o portiță şi pentru noi. Jucând în cupele europene nu puteam să schimbăm forma juridică a clubului. Pentru că dacă schimbam acum nu mai aveam drept de a juca în Europa League. Şi toți am ales să jucăm în cupele europene, pentru oraş, pentru comunitate, pentru jucători, pentru toți e important să jucăm acolo", a adăugat antrenorul.
FCSB a cucerit Supercupa României la fotbal, după ce a învins formația Corvinul Hunedoara, cu scorul de 3-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.
Pentru cele două formații vor urma meciurile din cupele europene, ambele în deplasare, săptămâna viitoare, FCSB cu sanmarinezii de la Virtus AC, iar Corvinul cu maghiarii de la Paksi FC.