Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Supercupa Spaniei se dispută pentru al cincilea an consecutiv în Arabia Saudită

Agerpres
FC Barcelona a câștigat ediția din 2023 a Supercupei Spaniei, disputată în Arabia Saudită
FC Barcelona a câștigat ediția din 2023 a Supercupei Spaniei, disputată în Arabia SaudităProfimedia
Supercupa Spaniei la fotbal este programată săptămâna aceasta în Arabia Saudită, pentru al cincilea an consecutiv, anunțându-se un autentic examen pentru participante - FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid şi Osasuna Pamplona - care au sosit la Riad cu visul de a-şi adjudeca primul trofeu din acest an.

Această a cincea ediție sub formatul actual va debuta miercuri, pe stadionul Al-Awwal Park din Riad, cu meciul dintre Real Madrid, deținătoarea Cupei Spaniei, şi Atletico Madrid, ocupanta locului al treilea în ediția trecută din La Liga.

Joi urmează să se dispute cea de-a doua semifinală, între FC Barcelona, deținătoarea trofeului şi campioana en titre a Spaniei, şi Osasuna Pamplona, finalista ediției trecute a Cupei Spaniei.

Dintre cele patru, Real Madrid este cu siguranță echipa care traversează cel mai bun moment. Lideri în campionat, la egalitate de puncte cu Girona, cu un avans notabil față de Barcelona şi Atletico Madrid, elevii antrenorului Carlo Ancelotti au acces în optimile de finală ale Ligii Campionilor cu şase victorii în tot atâtea partide, iar în Cupa Spaniei au învins sâmbătă fără mari probleme formația de ligă inferioară Arandina.

Un alt element important îl reprezintă faptul că Real este cea mai bună echipă în deplasare din actuala ediție a ligii spaniole, de asemenea la egalitate cu Girona, capitol la care gruparea de pe Santiago Bernabeu a făcut cu adevărat diferența față de cele două mari rivale ale sale - Barca şi Atletico - în lupta pentru titlu.

Însă, Real Madrid nu poate uita că a suferit singura sa înfrângere din acest sezon în fața lui Atletico, pe stadionul Metropoliano (scor 1-3), pe 24 septembrie, partidă în care jucătorii antrenați de Diego Simeone au fost net superiori adversarilor lor.

Programul meciurilor din Supercupa Spaniei
Programul meciurilor din Supercupa SpanieiFlashscore

FC Barcelona vine în schimb în Arabia Saudită într-o perioadă mai puțin fastă pe plan sportiv, după 20 de partide în care nu a reuşit să câştige la o diferență mai mare de un gol, inclusiv cea de duminică, în fața modestei Barbastro (3-2), în Cupa Spaniei. Antrenorul Xavi Hernandez speră ca un eventual succes în Supercupă să le ofere elevilor săi declicul necesar pentru a doua parte a sezonului.

Prima sa adversară, Osasuna, participă la această competiție ca un premiu pentru senzaționala sa campanie trecută, în care a ajuns până în finala Cupei Spaniei, pierdută în fața lui Real Madrid. Chiar dacă randamentul din acest sezon a fost mult inferior celui din sezonul precedent, gruparea din Pamplona promite să lupte până la capăt pentru şansa sa.

Finala Supercupei Spaniei 2024 va avea loc în data de 14 ianuarie, pe Al-Awwal Park, stadionul echipei Al-Nassr, la care evoluează starul portughez Cristiano Ronaldo.

Cu 14 trofee cucerite, FC Barcelona este deținătoarea recordului de victorii în Supercupa Spaniei, urmată de Real Madrid (12), Deportivo La Coruna şi Athletic Bilbao (3).