Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Fundașul italian Leonardo Bonucci şi-a anunțat finalul carierei

Costel Demian
Leonardo Bonucci se retrage
Leonardo Bonucci se retrage AFP
Clubul turc de fotbal Fenerbahce Istanbul, la care Leonardo Bonucci a ajuns în luna ianuarie, a anunțat pe rețelele de socializare că meciul de duminică cu Istanbulspor va fi ultimul din cariera fundaşului italian, informează cotidianul L'Equipe.

În timp ce în această etapă, ultima, Fenerbahce speră să-şi adjudece titlul de campioană în fața rivalei Galatasaray, clubul a adus un omagiu fundaşului său italian înainte de meci. Ansamblul echipei i-a dedicat un tricou special lui Bonucci pe care i l-a îmmânat, anunțând în acelaşi timp că meciul cu Istanbulspor va fi ultimul din cariera sa.

În 2023, Bonucci îşi anunțase intenția de a se retrage anul acesta.

Aflat la clubul turc din ianuarie, după o trecere neconcludentă pe la Union Berlin la debutul sezonului, Bonucci a pus punct carierei sale impresionante, începută în 2005 şi marcată de aproape 800 de meciuri profesioniste.

Trecut pe la Inter Milano, AC Milan şi Juventus, jucătorul cu 121 de selecții pentru Squadra Azzurra (al patrulea cel mai număr din istorie) a câştigat 21 de titluri în cariera sa, fiind de nouă ori campion al Italiei şi campion european în 2021 în fața Angliei (1-1, 3-2 după penalty-uri), înscriind golul egalizator al acelei finale şi fiind desemnat omul meciului.

Bonucci, în vârstă de 37 de ani, a format mult timp un cuplu legendar cu Giorgio Chiellini.