Bruno Fernandes asigură că Ronaldo nu se va opri până la reușita cu numărul 1000
Portugalia a învins Scoția cu 2-1 într-un meci plin de emoții din Liga Națiunilor UEFA.
Scoția a deschis scorul rapid prin Scott McTominay în minutul 7, dar Portugalia a restabilit egalitatea după pauză, când Bruno Fernandes a marcat în minutul 54. Cristiano Ronaldo, introdus la pauză, a decis soarta meciului cu golul victoriei în minutul 88.
"Nu se va opri până la reușita cu numărul 1000"
”Ronaldo este mereu decisiv, fie că joacă din primul minut, fie că intră apoi de pe bancă. Toți influențăm cumva un rezultat, dar Cristiano dă goluri.
L-a dat acum câteva zile pe al 900-lea, acum a înscris și golul 901 și va merge înainte, nu se va opri până la reușita cu numărul 1000”, a declarat Bruno Fernandes.