Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Kevin De Bruyne critică UEFA şi FIFA pentru calendarul încărcat: ”Banii vorbesc”

Agerpres
Kevin De Bruyne la unul dintre antrenamentele Belgiei
Kevin De Bruyne la unul dintre antrenamentele BelgieiProfimedia
Mijlocaşul Kevin De Bruyne, vedeta belgiană a echipei engleze de fotbal Manchester City, a criticat UEFA şi FIFA pentru calendarul care va deveni din ce în ce mai încărcat.

”Sezoanele sunt din ce în ce mai lungi. Poate că sezonul acesta va fi bine, dar calendarul va fi şi mai complicat odată cu Cupa Mondială din 2026. Unele sindicate ale jucătorilor au încercat să găsească soluții, dar nimic nu se schimbă. La UEFA şi FIFA, nu le pasă. Banii vorbesc şi nimic altceva!”, a declarat De Bruyne înaintea meciului dintre Belgia şi Israel, din Liga Națiunilor.

Mijlocaşul a avut mai multe accidentări în sezonul trecut, însă a fost prezent la EURO 2024, unde 'diavolii roşii' au dezamăgit, fiind eliminați de Franța în optimi de finală (0-1). El a marcat unul din golurile meciului câştigat de Belgia împotriva României, cu 2-0, în faza grupelor.

”A fost greu să revin după şase luni de accidentare. Ştiam că pot juca la EURO la 100% din capacitate după ce m-am odihnit. Mă simt foarte bine. Am jucat practic în toate meciurile. Sunt mulțumit. Cât timp mă simt bine fizic, rămân la națională. Obiectivul este Cupa Mondială din 2026. Vom vedea în timpul sezonului, poate că voi vorbi cu Tedesco (selecționerul - n. r.) dacă trebuie s-o iau mai uşor şi poate să nu joc în nişte meciuri”, a spus căpitanul naționalei Belgiei.