Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Lucescu a vorbit despre revenirea lui Mitriță la națională dar și despre situațiile lui Ianis Hagi și Horațiu Moldovan

Mircea Lucescu
Mircea LucescuProfimedia
Selecționerul Mircea Lucescu a declarat, joi, în conferința de presă de dinainte partidei cu Kosovo din Liga Națiunilor, prima de la revenirea sa la națională după o pauză de 38 de ani, că România este dispusă să depună toate eforturile pentru a face un pas înainte.

"Să nu uităm că România este o echipă care s-a calificat la Campionatul European şi care a obținut o performanță acolo, ieşind din grupă de pe primul loc. Naționala României este dispusă să facă toate eforturile pentru a face un pas înainte pentru o eventuală calificare la Cupa Mondială. Suntem aici să jucăm fotbal într-o competiție europeană în care fiecare echipă încearcă să aducă în teren ceea ce are mai bun. Mă aştept la o atmosferă sportivă, indiferent de ceea ce îşi va permite un suporter sau altul să facă în timpul acestui meci. Meciul se joacă pe teren, iar eu mă aştept să nu fie niciun fel de incidente. Suntem sportivi şi ştim să ne apărăm unii pe alții, toți avem în noi acest ADN de fair play. Deci nu îmi fac niciun fel de griji. Atmosfera să fie în tribună, pe teren sunt două echipe care joacă fotbal", a declarat Mircea Lucescu.

Citește și: Nicolae Stanciu, înaintea partidei cu Kosovo: „Noi suntem obișnuiți să jucăm pe orice stadion, cu atmosferă ostilă”

"Toate misiunile sunt grele, însă ştiu la ce m-am angajat şi încercăm ca împreună să facem ceea ce trebuie să facem. Timpul avut la dispoziție a fost foarte scurt, unii dintre jucători au făcut doar un singur antrenament, cel de miercuri. Deci asta e situația, însă lucrăm foarte mult la nivel mental. Dar mă bucur că am întâlnit un grup bun, ascultător, disciplinat şi atent. Însă mai e nevoie de ceva în plus pentru a face un salt. Vom vedea în ce măsură vom reuşi. Depinde de ei, eu sunt aici ca să îi ajut cu experiența mea. Sper ca ei să se adapteze, sigur, e o diferență de vârstă, dar eu sper că spiritul meu a rămas destul de tânăr. Adică eu să cobor la nivelul lor, nu ei să se ridice la nivelul meu. Pentru mine e ca şi cum am fost permanent la echipa națională, ne niciun fel de problemă. M-am adaptat foarte rapid", a transmis selecționerul.

Lucescu vrea să îi ajute pe Hagi și Moldovan

Mircea Lucescu a vorbit și despre situațiile lui Ianis Hagi și Horațiu Moldovan. 

"Pe Ianis îl vor toate echipele din România. El trece printr-un moment mai dificil acolo, dar sunt convins că va reuşi să treacă peste. Noi trebuie să îl ajutăm. În ceea ce îl priveşte pe Horațiu Moldovan, e decizia mea în legătură cu el. M-a rugat să îl las pentru că vrea să devină titular acolo. Iar eu vreau să devină titular acolo. I s-a reproşat că nu a jucat pentru că nu s-a antrenat cu echipa şi că are nevoie de timp pentru a se antrena cu echipa. Aşa că mi-a dat telefon, iar eu consider că decât să îl ținem rezervă, mai bine să se antreneze acolo, să devină titular la Sassuolo, astfel încât să avem un portar care să joace meci de meci într-un campionat puternic. Deci ăsta e considerentul pentru care l-am lăsat la echipa de club şi nu regret nimic. A fost decizia mea, pentru că dacă îl forțam, el venea la națională", a menționat tehnicianul.

Despre Mitriță

Un tratament aparte îl are de asemenea Alexandru Mitriță, un jucător timid în opinia lui Mircea Lucescu.

"Mitriță e un jucător foarte bun, joacă bine meci de meci, este eficient. El e foarte timid, e emoțional şi e nevoie să discutăm altfel cu el decât discut cu ceilalți jucători. Am discutat şi dimineață cu el, mi-a spus că va face tot ceea ce i se va cere. Sper ca naționala să joace acolo, la Craiova, iar el să joace în fața suporterilor lui. El merită convocarea la națională din toate punctele de vedere', a mai spus selecționerul.

România debutează în Nations League împotriva naționalei din Kosovo, vineri, de la ora 21:45, pe stadionul "Fadil Vokrri din Prishtina, iar după trei zile va juca în Ghencea cu Lituania