Mircea Lucescu atrage atenția după victoria din Kosovo: ”Cea mai mare primejdie asta este”
Antrenorul echipei naționale a explicat de ce meciul cu Lituania poate fi unul dificil și a precizat că ”cea mai mare primejdie este momentul victoriei”.
”Eu le spun jucătorilor că nimic nu se compară cu echipa națională. Performanțele la echipele de club sunt locale. Când e vorba de națională, deja e vorba de anvergură. Televiziunile, ziarele, specialiștii vorbesc cu mare interes de naționale. Meciurile naționalelor se transmit peste tot, cele ale cluburilor doar în țară. Dacă au pus mâna pe tricoul naționalei, să nu îi dea drumul”.
”E greu să se recupereze jucătorii repede. Am jucat la 10 seara, am stat până la 2-3 dimineața, a doua zi trebuie recuperare și doar o zi de antrenament. Am făcut analiza meciului doar 10 minute, nu a fost nevoie de mai mult. Cea mai mare primejdie e momentul victoriei, Napoleon a spus, nu eu”, a declarat Lucescu.
Concentrarea e cheia
Selecționerul României a vorbit apoi despre importanța susținerii fanilor, dar și care este handicapul cu care Ianis Hagi se confruntă în această perioadă.
”Eu nu mai am emoții. Am șansa să am la dispoziție băieți receptivi. E meritul celor care i-au crescut. Dacă am oameni educați, pot face rezultate, pentru că atunci vor fi disciplinați, se pot concentra. Asta e cel mai greu, să te concentrezi.
”Jucătorii simt prezența publicului. Sper ca suporterii din țară să lasă orgoliile de o parte și să susțină naționala.
”În fotbal, nimic nu e definitiv dobândit. Jucătorii au o carieră de 8-9 ani, trebuie să dea totul pentru ei. Cel mai greu pentru un jucător e când nu joacă. Sper ca prezența la națională să îi stimuleze.
”Să nu vă așteptați la nimic (n.r. în privința formulei de start), încă nu am decis nimic. Ianis are un handicap, lipsa de minute la nivelul competiției. Niciun antrenament nu seamănă cu un joc. Important e că e aici, că și-a dorit să fie aici. Noi trebuie să câștigăm meciul, nu trebuie să mă gândesc la unul sau la altul”, a conchis Mircea Lucescu.