Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mircea Lucescu, după victoria naționalei cu Cipru: "Sunt nemulțumit de joc, i-am certat pe jucători"

Agerpres
România - Cipru 4-1
România - Cipru 4-1Robert Ghement / EPA / Profimedia
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni seara, în conferința de presă de după victoria cu Cipru, scor 4-1, în Liga Națiunilor, că este nemulțumit de joc şi că i-a certat pe jucători pentru greşelile făcute în acest meci.

"Eu sunt nemulțumit de joc. Foarte mulțumit de prima repriză, dar foarte supărat pentru primele 20 de minute ale reprizei a doua. Am comis nişte greşeli exact ca la meciul cu Kosovo. Ne-a salvat Niță ca de fiecare dată. Mie nu-mi place asta. Eu nu suport ca echipa mea să ajungă în situația să fie salvată de portar. Portarul trebuie doar să intervină din când în când.

Eu am fost în vestiar şi le-am spus că au potențial, pot face multe lucruri împreună, dar am nevoie de mintea lor. Ei trebuie să mă ajute. Azi am marcat două goluri prin combinațiile făcute de noi (n.r. - la antrenamente), mă refer la cel al lui Coman şi al lui Marin. Deci se pot învăța lucrurile astea, dar trebuie să fie receptivi şi atenți.

Pentru că au fost nişte greşeli care ne puteau costa meciul. Aceste greşeli trebuie să le pună la punct. Trebuie să învețe nişte mecanisme de joc în defensivă fără de care nu se poate face performanță. Nimeni nu joacă la întâmplare la nivel înalt. I-am certat pentru momentele alea de slăbiciune, de relaxare, de nesiguranță care puteau să ducă la pierderea meciului.

Niță a fost extraordinar. Sunt şi lucruri pozitive, dar şi contraatacuri senzaționale pe care le-am interpretat greşit. Şi nu se poate, pentru că e matematică, 3 contra 2, 4 contra 3 şi aşa mai departe. Avem un potențial extraordinar care nu e valorificat şi trebuie să fie", a explicat tehnicianul.

"Rezultatul sigur că este important, pentru că am terminat din poziția de învingători ai grupei. I-am felicitat pentru că ei au dus echipa în grupa a treia a Ligii Națiunilor, dar tot ei au adus-o acum în grupa a doua. Este meritul lor că au mulțumit publicul, au fost 45.000 de oameni care au venit pe frigul ăsta, cu copii mulți.

Şi asta mă bucură extraordinar, că aceşti copii au intrat cu tot entuziasmul lor în lumea fotbalului. Ei sunt suporterii de viitor, ei vor duce mai departe entuziasmul pentru națională. Când îi văd încep să cred că fotbalul românesc poate să renască şi să revină la nivelul de dinainte", a adăugat selecționerul României.

Mircea Lucescu îl atenționează pe Ianis Hagi: "Nu e prima dată când îi dau şansa asta"

Întrebat ce decizie aşteaptă de la UEFA după ce meciul România - Kosovo a fost abandonat de oaspeți la scorul de 0-0, Lucescu a răspuns: "În mod normal este 3-0 pentru noi, dacă ar da o altă decizie ar fi îngrozitor pentru fotbal. Pentru că înseamnă că nu mai există regulament şi oricine şi-ar putea face de cap în fotbalul european sau mondial.

Un papagal pe acolo zice ceva prin tribună, se retrage echipa pentru că l-a făcut negru sau nu ştiu ce. Nu, nu se poate aşa, există o limită. Fair-play-ul trebuie să domine, profesioniştii trebuie să arate mereu respect. Sunt foarte nemulțumit că am ajuns la vârsta asta să văd oameni altfel decât am fost noi obişnuiți. Acum te trezeşti că vin unii şi sparg ceva şi tot ei au dreptate, mint ca nişte neruşinați şi au tot ei dreptate, inventează tot felul de lucruri şi au tot ei dreptate... Nu se poate asta. Trebuie să existe puțină decență".

Mircea Lucescu a menționat că Ianis Hagi, titular în partida cu Cipru, trebuie să îşi schimbe echipa de club pentru a juca mai mult. "Am discutat cu Ianis Hagi, nu e prima dată când îi dau şansa asta, dar trebuie să ajungă la o echipă unde să joace. Azi a jucat bine, şi-a făcut datoria", a precizat selecționerul.

Naționala României a învins echipa Ciprului cu scorul de 4-1 (2-0), luni seara, pe Arena Națională din Bucureşti, în ultimul său meci din Grupa C2 din Liga Națiunilor la fotbal.

Tricolorii au obținut a cincea lor victorie în grupă şi, cu o mică rezervă, au promovat în Liga B a competiției. România mai are de aşteptat decizia UEFA pentru meciul cu Kosovo de la Bucureşti, abandonat la scorul de 0-0, în min. 90+5, după retragerea oaspeților de pe teren.

Fără a lua în calcul meciul România - Kosovo, România are 15 puncte, fiind urmată de Kosovo, 12 puncte, Cipru, 6 puncte, Lituania, 0 puncte.

Liga Națiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naționale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.