România – Cipru, echipe probabile. Cine i-ar putea lua locul lui Dennis Man
România, lider detașat, așteaptă și verdictul UEFA în legătură cu meciul împotriva statului Kosovo. Este foarte probabil ca acesta să fie câștigat la "masa verde", ceea ce ar consolida poziția fruntașă a echipei în grupă. De cealaltă parte, Cipru ocupă locul al treilea, cu 6 puncte.
Selecționerul Mircea Lucescu a afirmat, duminică, într-o conferință de presă, că va efectua unele schimbări în formula de start la meciul cu Cipru, din Liga Națiunilor, forțat şi de absențele lui Dennis Man şi Nicolae Stanciu, precizând că în următoarele partide va trebui să promoveze alți 3-4 jucători la echipa națională, pentru că acum există un grup mult prea "omogen".
"Băieții ştiau că urma să fie schimbări pentru meciul de mâine. Nu există jucător care să nu poată fi înlocuit. Este un grup de jucători care se pregăteşte pentru meciul respectiv şi absolut toți trebuie să fie pregătiți pentru a juca. Deci vor fi schimbări.
Acum s-a creat un grup prea omogen. Trebuie să existe mai multă concurență, trebuie promovați trei-patru jucători în perioada care urmează, ca să poți crea competitivitate. Jucătorul trebuie să fie competitiv în primul rând cu el însuşi şi apoi cu adversarul", a declarat Lucescu.
Echipa națională a României are două absențe înaintea meciului de luni seară împotriva Ciprului, în cadrul Ligii Națiunilor. Dennis Man, extrema dreaptă legitimată la AC Parma, a părăsit cantonamentul tricolorilor, fiind suspendat pentru această partidă. Suspendarea a survenit ca urmare a celui de-al doilea cartonaş galben primit în această ediție a competiției, în meciul cu Kosovo, partidă care nu s-a încheiat pe teren.
Federația Română de Fotbal a cerut clarificări oficiale de la UEFA privind această situație, iar răspunsul a venit aseară, înaintea şedinței de pregătire. În urma confirmării suspendării, Dennis Man a plecat din cantonamentul de la Mogoşoaia şi se va alătura colegilor săi de la echipa de club.
O altă veste proastă pentru selecționerul Mircea Lucescu este indisponibilitatea lui Nicolae Stanciu. Accidentat în partida cu Kosovo, căpitanul echipei naționale nu va putea evolua împotriva Ciprului. Cu toate acestea, Stanciu va rămâne alături de colegi în cantonament.
România – Cipru, echipe probabile
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Olaru – Mihăilă, Drăguș, Mitriță
Cipru: Demetriou – Karo, Andreou, Panagitou, Ioannou – Kastanos, Artymatas, Charalampous – Loizou, Pittas, Kakoullis