Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Selecționerul Kosovo, Franco Foda: "Cel mai important este să nu mai repetăm greşelile de la Prishtina"

Agerpres
Franco Foda
Franco FodaČTK / imago sportfotodienst / Gonzales Photo/Ketil Martinsen
Selecționerul reprezentativei Kosovo, Franco Foda, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că pentru echipa sa cel mai important în partida de vineri, cu România, din Liga Națiunilor la fotbal, este să nu repete greşelile din meciul tur de la Prishtina, când 'tricolorii' s-au impus cu 3-0.

"E adevărat că am pierdut în tur, dar am jucat la acelaşi nivel. Am făcut greşeli însă şi am luat goluri în cele mai importante momente. Avem 9 puncte, avem încredere acum. Ne lipsesc unii jucători şi a trebuit să fac unele schimbări. Ceea ce este cel mai important este să nu mai repetăm erorile de la Prishtina pentru a putea obține o victorie aici. Ne vom adapta tactica, pentru că ne lipsesc nişte jucători, vom face câteva schimbări tactice, dar vrem să câştigăm, să jucăm agresiv, să câştigăm duelurile, să facem un joc bun. Vrem să câştigăm. Ştim că totul e în mâna noastră dacă vrem să învingem şi să câştigăm grupa", a afirmat Foda.

Întrebat ce părere are despre echipa României, Foda i-a nominalizat pe Man, Mihăilă, Drăguşin şi Stanciu ca fiind jucători periculoşi.

"Fiecare echipă are şi puncte slabe. Naționala României e foarte puternică pe contraatac, Man şi Mihăilă, aripile sunt foarte bune, Drăguşin e puternic în apărare, Stanciu e un bun strateg la mijloc. În ceea ce îl priveşte pe Zhegrova, Mircea Lucescu are dreptate, el e foarte bun în dueluri unu la unu. Dar toată echipa trebuie să joace bine, toată echipa trebuie să se apere, să atace şi să câştige meciul. Cel mai bun exemplu este Mbappe, care are dificultăți de adaptare, nu doar el câştigă, ci echipa câştigă", a spus acesta.

Tehnicianul german s-a ferit să comenteze eventuale conflicte între fanii români şi cei kosovari, afirmând că principala sa sarcină este să pregătească echipa cât mai bine.

"Nu am fost la ultimul meci care s-a disputat aici, nu eram selecționerul Kosovo. Prima mea misiune e să pregătesc echipa şi aşa am făcut şi în ultimele zile. La EURO am observat mult respect între echipe şi asta e cel mai important. Singura noastră preocupare sunt adversarii. E foarte frumos să joci pe un stadion plin, ne-am pregătit, dar noi nu putem influența ce se întâmplă în afara terenului. Dincolo de orice emoții, este vorba despre respect", a adăugat Franco Foda.

Citește și: Mircea Lucescu a anunțat că Bîrligea nu va fi titular în partida cu Kosovo: "Nu fac experienţe!"

România va înfrunta selecționata Kosovo vineri şi naționala Ciprului pe 18 noiembrie, ambele de la ora 21:45, pe Arena Națională din Capitală, în ultimele două partide din Grupa C2 a Ligii Națiunilor

România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.

Liga Națiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naționale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.