Selecționerul Lituaniei dezvăluie trei ”tricolori” de care se teme. ”Cel mai înalt nivel”
Edgaras Jankauskas, selecționerul Lituaniei, e conștient că echipa sa va întâlni o forșă net superioară naționalei baltice, mai ales după înfrângerea de la București cu 1-3.
La conferința de presă, tehnicianul i-a numit pe jucătorii români de care se teme cel mai mult.
"Ar trebui să remarc 5-6 jucători care evoluează la cel mai înalt nivel și chiar jucători de profil similar. Este cazul lui Nicolae Stanciu, Valentin Mihăilă, fundașul Radu Drăgușin, care joacă la Tottenham, în Premier League”.
”Desigur, aș mai putea pune pe listă mai muli jucători, dar vreau să subliniez că această echipă a României este foarte solidă și primul 11 nu prea se schimbă. Au jucat foarte bine și asta s-a văzut cu ochiul liber”.
”Se schimbă puține lucruri de la meci la meci, au o stabilitate foarte mare și victoriile lor arată că sunt cea mai bună echipă din grupă", a afirmat Edgaras Jankauskas.
Echipa probabilă
România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Chipciu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Alibec, Mitriță
Rezerve: Târnovanu, Moldovan, Mihăilă, Drăguș, Dican, V. Ghiță, I. Hagi, C. Manea, Olaru, Sorescu, Pușcaș
România conduce în grupa C2 de Nations League cu maxim de puncte, 9, după victoriile cu Kosovo, Lituania și Cipru.
Câștigarea grupei i-ar aduce posibilitatea de a juca baraj pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026, pentru cazul în care nu s-ar califica direct din grupa de calificare pentru turneul final din USA, Canada și Mexic.