UEFA anchetează ambele federații după România-Kosovo. Forul a declanșat două proceduri disciplinare
Procedurile disciplinare vizează ambele federaţii de fotbal, relatează RMC Sport. Este o procedură standard prevăzută de articolul 55 din Regulamentul Disciplinar al UEFA.
Acesta spune că astfel de proceduri sunt deschise de administraţia UEFA ”atunci când a fost depusă o plângere privind o potenţială infracţiune disciplinară. În această situație, un inspector de etică şi disciplină trebuie să o evalueze.”, arată textul UEFA.
Vineri seara, unii dintre fanii români au scandat „Serbia, Serbia”, iar jucătorii echipei oaspete au părăsit terenul şi au refuzat să revină. Arbitrul a încercat să-i determine pe kosovari să revină pe teren, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, așa că a fost nevoit să fluiere finalul partidei la scorul de 0-0.
Meciul a fost declarat de UEFA ca ”abandonat” iar cele două federații speră că vor câștiga partida la masa verde cu 3-0.
Momentul izbucnirii conflictului
Incidentele au început în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă.
Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.
România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.
În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kovoso avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.
Antrenorul Mircea Lucescu a acuzat, de altfel, delegația kosovară că a premeditat momentul în încercarea de a obține o victorie la masa verde care să o păstreze în cărți pentru câștigarea grupei.