FRF și Mircea Lucescu ar fi ajuns la un acord. Il Luce va fi selecționerul echipei naționale
Federația Română de Fotbal i-a propus mai întâi postul lui Gheorghe Hagi, dar acesta a refuzat din cauza complicațiilor birocratice pe care le-ar fi presupus plecarea de la Farul Constanța. Astfel, FRF s-a reorientat către cel mai titrat antrenor român din toate timpurile: Mircea Lucescu.
Il Luce ar fi spus da la oferta Federației și ar urma să conducă echipa națională în meciurile din Liga Națiunilor, dar și în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Din informațile existente, se pare că Mircea Lucescu ar fi cerut să aibă un cuvânt de spus și în privința loturilor de tineret, condiție acceptată de președintele Răzvan Burleanu.
La echipa națională, tehnicianul ar urma să primească un salariu anual de 324 de mii de euro (27 de mii de euro pe lună) și un bonus de calificare de 200 de mii de euro.
Jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia, care este un apropiat al lui Mircea Lucescu, a confirmat că negocierile se apropie de final și că cele două părți sunt foarte aproape să bată palma.
Anunțul oficial este așteptat în zilele următoare.