Fundașul olandez Daley Blind va părăsi Ajax Amsterdam
Fundașul olandez Daley Blind va părăsi Ajax Amsterdam după ce a acceptat să-și rezilieze contractul cu șase luni mai devreme, a anunțat marți clubul din Eredivisie.
"Sper să găsească un alt club la care să își încheie cariera de succes. Împreună cu Daley, am decis să joace un meci pe Arena, unde își poate lua rămas bun de la suporteri", a declarat Edwin van der Sar, directorul executiv al lui Ajax.
Blind, în vârstă de 32 de ani, a debutat pentru Ajax în 2008 și, după un stagiu de patru sezoane în Premier League la Manchester United, s-a întors la Amsterdam în 2018, unde a câștigat titlurile de campion al Olandei în 2019, 2021 și 2022.
Jucătorul de 32 de ani a câștigat șapte titluri cu Ajax, având 333 de apariții, marcând 13 goluri și contribuind cu 21 de pase de gol.
Blind a jucat pentru Olanda la Cupa Mondială din Qatar din acest an.
Mențiuni