Gabriel readuce Arsenal în fruntea Premier League după victoria cu Chelsea
”Tunarii” au avut cele mai mari ocazii în prima repriză când Ben White a tras pe lângă poartă din interiorul careului, iar Gabriel Jesus și-a văzut șutul blocat de Thiago Silva după ce a pătruns prin apărarea lui Chelsea.
Jesus a avut o ocazie și mai bună de a deshide scorul pentru Arsenal, atunci când centrarea lui Gabriel Martinelli l-a găsit nemarcat în careu, însă lovitura sa de cap din plonjon a trecut pe lângă poartă.
În schimb, pentru fostul căpitan al ”Tunarilor”, Pierre-Emerick Aubameyang, a fost o repriză liniștită, ieșind în evidență doar printr-o intrare întârziată asupra lui White, fapt ce a provocat furia fostului său antrenor, Mikel Arteta, și care i-a adus un cartonaș galben meritat.
Graham Potter și-ar fi dorit după pauză ca echipa sa să dea dovadă de mai mult aplomb ofensiv, însă Arsenal a fost cea care a continuat să se apropie cel mai mult de deschiderea scorului.
Saka a executat un corner scurt pentru Martin Ødegaard, dar nici Thomas Partey, nici Martinelli nu au reușit să devieze înspre poartă centrarea foarte bună a acestuia.
Arsenal a punctat, totuși, prima pe tabelă tot în urma unui corner executat de Saka. Centrarea sa a trecut pe lângă mai mulți fundași adverși și pe lângă portarul Mendy, lăsându-l singur cu poarta goală pe fundașul Gabriel care a reluat în plasa de sus a porții.
A fost al nouălea gol pe care brazilianul l-a reușit în urma unui corner, de când a sosit de la Lille în septembrie 2020, mai mult decât orice alt jucător din Premier League în această perioadă.
”Tunarii” au continuat să preseze și au cerut vehement un penalty după ce mingea a lovit brațul lui Cucurella, dar VAR a stabilit că infracțiunea s-a petrecut în afara careului.
Jucătorii lui Arteta și-au adjudecat o victorie justificată pe deplin de evoluția bună și au revenit pe prima poziție în PL la două puncte diferență față de Manchester City.
Victoria de pe Stamford Bridge a fost cea de-a treia consecutivă în deplasare în fața lui Chelsea, pentru prima dată din 1974 încoace.
De cealaltă parte, seria de 12 meciuri fără înfrângere pe teren propriu în toate competițiile, de la înfrângerea în fața ”Tunarilor” din aprilie, a ajuns la final pentru ”Albaștri” care rămân pe locul șapte.