Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Gianni Infantino nu are rival și e sigur de realegerea în fruntea FIFA

Gianni Infantino, fără rival, e sigur de realegerea în fruntea FIFA
Gianni Infantino, fără rival, e sigur de realegerea în fruntea FIFAProfimedia
Italo-elvețianul Gianni Infantino, propulsat în 2016 la conducerea Federației Internaționale de Fotbal într-un moment în care forul internațional era zguduit de scandaluri de corupție, se află singur, fără rival, în cursa pentru un nou mandat, joi la Kigali, având practic asigurată șefia FIFA pentru încă patru ani.

Reuniți în capitala Rwandei pentru al 73-lea Congres al instanței mondiale a fotbalului, delegații celor 211 federații membre nu vor avea decât o alegere limitată: reconfirmarea lui Infantino (52 ani), singur în cursă, ca la precedenta alegere din 2019, sau o dezaprobare simbolică.

Fostul om de încredere al lui Michel Platini la UEFA (2009-2016), ales neașteptat la președinția FIFA după o plată suspectă care a dus la demisia fostului mare fotbalist francez și a fostului președinte al FIFA, Sepp Blatter, Infantino are practic asigurat fotoliul de președinte până cel puțin în 2027.

Şi dacă statutul organismului mondial de la Zurich prevede maximum trei mandate de patru ani, Infantino a pregătit deja terenul pentru a rămâne până în 2031, declarând la jumătatea lunii decembrie că este 'la primul său mandat', întrucât mandatul 2016-2019 a fost incomplet.

Guvernanța fotbalului din ultimul său mandat a fost marcată de o vastă reformă de transferuri - crearea unei licențe de agent, plafonarea comisioanelor, de instituirea unui concediu de maternitate pentru toate jucătoarele profesioniste, precum și de reguli de procedură disciplinară mai protective pentru victimele violențelor sexuale.

Infantino se prezintă și cu un bilanț financiar solid, cu o creștere de 18 la sută a veniturilor și de 45 la sută a rezervelor pentru ciclul 2019-2022 în raport cu precedentul, care permite FIFA să mărească în continuare subvențiile pentru confederații și federații, cheia sistemului său de redistribuire precum și sistemul său electoral.