Giroud, trecut pe lista portarilor. Gest amuzant făcut de AC Milan după meciul cu Genoa
Echipa de comunicare a vrut să profite de explozia de entuziasm izbucnită după prestația atacantului și l-au trecut pe acesta pe lista portarilor, alături de Mike Maignan, Mirante, Nava și Sportiello.
”În copilărie, îmi plăcea să stau în poartă, de aceea am mers eu în poartă. Am trăit emoții aparte când am avut acea intervenție, precum cele de la marcarea unui gol. Da, a fost o intervenție grozavă!
”M-am gândit că trebuie să ies la minge, mi-am făcut curaj și am ieșit. Am luptat ca leii, sunt mândru de această echipă. Nu renunțăm niciodată”, a declarat Giroud la finalul partidei.
Maignan a fost eliminat în prelungirile partidei din cauza unei intervenții dure asupra lui Ekuban într-un duel petrecut în afara careului.D upă consultarea imaginilor, arbitrul de centru a decis că se impune acordarea cartonașului roșu.
Mănușile au ajuns la Giroud, care în minutul 14 al prelungirilor a avut o intervenție de trei puncte. Francezul a plonjat în fața lui George Pușcaș și a reușit să respingă mingea într-un moment critic pentru echipă.
Pentru intervenția sa, Giroud a primit nota 7,5 din partea Gazzettei dello Sport.