Tiger Woods a abandonat la Masters-ul de la Augusta din cauza unei accidentări
Woods, în vârstă de 47 de ani, a cucerit 15 trofee majore pe parcursul carierei sale, cinci dintre fiind obținute la Masters-ul de Augusta, ultimul în 2019.
El are în palmares, în total, 82 de victorii în circuitul profesionist de golf PGA, aflându-se la egalitate cu deținătorul recordului istoric de succese, compatriotul său Sam Snead.
"Sunt dezamăgit că trebuie să WD (să mă retrag) în această dimineață din cauza reacutizării accidentării mele", a precizat Woods pe Twitter.
"Le mulțumesc fanilor și celor de la The Masters care mi-au arătat atât de multă dragoste și susținere. Mult noroc jucătorilor astăzi!"
Grav accidentat la un picior într-un accident rutier produs în februarie 2021, Tiger Woods a jucat din nou abia anul trecut, la Mastersul de la Augusta, unde s-a clasat pe locul 47.
În momentul abandonului său de duminică, Tiger Woods se afla la mare distanță de lider, compatriotul său Brooks Koepka.