Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Gone in 60 seconds. Neymar a fost eliminat după două ”galbene” încasate în numai un minut

Flashscore
Gone in 60 seconds. Neymar a fost eliminat după două ”galbene” încasate în numai un minut
Gone in 60 seconds. Neymar a fost eliminat după două ”galbene” încasate în numai un minutAFP
PSG a învins aseară, la limită, cu 2-1 pe Strasbourg într-un meci din etapa a 16-a a campionatului Franței.

Golul victoriei a fost marcat în minutul 95 de Mbappe, din penalty, în urma unui fault în careu comis tot asupra sa. 

Meciul de-aseară nu l-a avut în teren pe cel mai bun jucător al Campionatului Mondial proaspăt încheiat. Messi a primit zile suplimentare de vacanță și ar urma să se alăture lotului lui Galtier pe 2 sau 3 ianuarie.

Cealaltă vedetă a parizienilor, Neymar, a fost folosit încă din primul minut, însă nu a fost prezent pe întreaga durată a partidei. Brazilianul a fost protagonistul unul episod nu foarte des întâlnit pe terenurile de fotbal.

Neymar a reușit ”performanța” de a încasa două cartonașe galbene în mai puțin de un minut. În minutul 61, acesta a văzut primul avertisment după un fault asupra Thomasson, într-un moment al jocului destul de frustrant pentru brazilian, în care acesta se plângea că e ”hărțuit” pe teren de către adversari. Iar un minut mai târziu, decarul parizienilor a primit al doilea avertisment după o simulare în careul oaspeților.

După meci, au existat voci care au sugerat că starul brazilian și-a provocat propria eliminare pentru a lipsi în partida următoare care va avea loc chiar de Anul Nou, și a putea fi prezent în Brazilia, la faimoasele festivități de Revelion.

Neymar se confruntă de mai mult timp cu acuzații că își ”fabrică” suspendări sau accidentări pentru a se întoarce în țara sa natală pentru petreceri, iar mulți au afirmat că această situație este doar cel mai recent exemplu dintr-o lungă listă de presupuse asemenea momente.

Ziua de naștere a surorii sale, 11 martie, este principalul eveniment care alimentează aceste teorii, Neymar lipsind de la mai multe meciuri în jurul acestei date, între 2014 și 2019.

Totuși, la conferința de presă de după meci, antrenorul lui PSG, Christophe Galtier, a insistat că cele două cartonașe primite de Neymar s-au datorat pur și simplu frustrării.

"Primul său cartonaș galben este destul de nedrept în comparație cu numărul de faulturi suferite de Ney. Chiar cu câteva faze înainte, el este faultat destul de dur. Pot să înțeleg că există furie în el. Oricât de mult pot înțelege simularea însă, el merită cartonașul galben.

Strasbourg este o echipă care joacă bine, cu fotbaliști puternici, iar acest meci a avut multe dueluri. Regret, însă, că excesul adversarilor noștri nu a fost sancționat mai dur. Ar fi putut genera ceva mai puțină frustrare pentru Ney. El chiar a vrut să joace următoarele două meciuri", a insistat Galtier.

Până la eliminare, Neymar a reușit să ofere assist la primul gol al echipei sale. Lovitura liberă executată de brazilian a fost trimisă în poartă de Marquinhos în minutul 14. A fost cea de-a 47-a pasă de gol în Ligue 1, niciun alt jucător nu a oferit mai multe assisturi de când a ajuns în Ligue 1, în sezonul 2017-18.

PSG ocupă primul loc în prima ligă franceză, cu 44 de puncte, la opt puncte de Lens, care are însă un meci mai puțin disputat. Cele două echipe se vor întâlni, pe 1 ianuarie, în meci direct.