Hack the weekend: Posibilele surprize din acest final de săptămână
Acesta este motivul pentru care Flashscore, în colaborare cu o echipă de analiști de la compania cehă de date 11Hacks, vă oferă în fiecare vineri o prezentare generală bazată pe date despre unde ar putea apărea acele rezultate (ne)așteptate în lumea largă a fotbalului, pentru a vă da o mână de ajutor în ceea ce privește partidele din weekend.
Norwich City - Cardiff City
Norwich City se află în prezent pe locul nouă în clasamentul Championship, un singur punct despărțindu-i pe ”canari” de pozițiile de play-off. Sâmbătă, echipa lui David Wagner o va întâlni acasă pe Cardiff, care se află chiar deasupra zonei de retrogradare și pornește ca outsider în această partidă. Cu toate acestea, cifrele arată o altă posibilitate.
Analiza datelor arată că cele două echipe ar trebui să fie mult mai apropiate în clasament decât sunt în realitate. Conform modelului matematic al punctelor așteptate, care ține cont de calitatea ocaziilor create și fructificate, Norwich ar trebui să se afle pe poziția a șasea, în timp ce Cardiff ar trebui să fie pe locul 13, cu doar cinci puncte diferență între ele.
O condiție importantă pentru a avea succes într-un meci de fotbal este să permiți adversarului cât mai puține ocazii periculoase, lucru pe care Cardiff îl face bine în sezonul 2022/2023. În ceea ce privește posibilitatea de a primi gol/meci, este a șasea cea mai bună echipă din Championship, stând mai bine la acest capitol chiar și decât adversarul Norwich, care este pe locul 14 la acest indice.
Problema principală din apărarea lui Cadiff este reliefată de prestația slabă a portarului Ryan Allsop. Un exemplu constă într-o statistică pentru Championship care arată faptul că un portar de nivel mediu ar primi cu șapte goluri mai puțin decât Allsop, în cazul în care s-ar confrunta cu șuturi identice.
Norwich, pe de altă parte, și-a rezolvat această problemă atunci când Tim Krul a fost înlocuit cu Angus Gunn, mult mai încrezător în timpul acestui sezon.
Dacă luăm în considerare performanțele oamenilor dintre buturi, apărările celor două echipe sunt foarte echilibrate. La fel ca și statisticile obișnuite ale golurilor marcate (fără a lua în calcul penalty-urile) - Norwich 33, Cardiff 34.
În mod normal, victoriile Canarilor ar trebui să fie mai mult influențate de atacul lor, care este al treilea cel mai periculos din campionat din perspectiva golurilor așteptate. Cu toate acestea, duo-ul ofensiv cheie format din Teemu Pukki (32 de ani) și Josh Sargent (23 de ani) nu a început meciul de marți împotriva lui Birmingham, iar la momentul redactării acestui articol încă nu este clar dacă cel puțin unul dintre ei va fi implicat în meciul din acest weekend.
Dacă starea de sănătate a celor doi nu se îmbunătățește, Norwich ar pierde aproape 50% din media golurilor așteptate. Pukki s-a ocupat de 25% din această valoare până acum în acest sezon, în timp ce Sargent este responsabil pentru 23%. Chiar și simpla absență a unuia dintre ei ar fi o problemă majoră, deoarece echipa nu are suficienți înlocuitori. Adam Idah (22 de ani) a jucat aproximativ 1.000 de minute în campionat de-a lungul carierei sale, dar în ceea ce privește performanța de pe teren este sub media jucătorilor de pe poziția sa.
În etapa trecută, împotriva lui Birmingham City, Norwich a marcat de trei ori, dar trebuie ținut cont de faptul că adversarul lor are una dintre cele mai slabe apărări din campionat. Iar între buturi se află John Ruddy (36 de ani), care este mult sub medie în ceea ce privește toate modelele importante care evaluează calitatea portarilor.
Norwich este una dintre echipele care se bazează cel mai mult pe contraatacuri în Championship. În ceea ce privește volumul și calitatea ocaziilor create, doar Sheffield United este mai activă în acest sens. Cu toate acestea, posibilele absențe ale lui Pukki și Sargent se vor reflecta și în această activitate - de fapt, din cele 17 goluri așteptate (xG) care au venit în urma contraatacurilor, cei doi sunt responsabili pentru nouă reușite.
În plus, Cardiff se descurcă bine împotriva unor echipe similare. Dacă ne uităm la capacitatea lor de a apăra contraatacurile, sunt printre cele mai bune conform modelelor matematice. Iar acest lucru este confirmat în realitate, deoarece doar Millwall a primit mai puține goluri în urma contraatacurilor rapide.
Norwich este, de asemenea, printre primele în ceea ce privește situațiile standard de atac, dar Cardiff are potențialul de a șterge și acest punct forte al lor - permit cele mai puține ocazii periculoase din Championship. Până acum, în competiție, au primit doar cinci goluri după cornere sau lovituri libere directe, al doilea cel mai mic număr din campionat.
Sevilla - Osasuna
În sezonul 2021/2022, Sevilla a ajuns de pe locul patru în La Liga în faza grupelor Ligii Campionilor, dar în actualul sezon se află la doar trei puncte deasupra zonei de retrogradare după 22 de etape.
Acest lucru se datorează în principal unei apărări slabe care permite adversarilor un volum mare de șuturi din zone periculoase.
Statisticile care arată posibilitatea de a primi gol/meci sunt destul de grăitoare în acest caz - doar Almeria și Elche, echipe care luptă și ele pentru supraviețuire, se apără mai rău. Conducerea nu a reușit să îi înlocuiască pe stoperii Jules Kounde (24) și Diego Carlos (29), iar dacă Yassine Bono (31) nu ar fi fost în poartă, ar fi putut fi chiar mai rău. Principalul portar a ratat meciul de joi din Europa League cu PSV din cauza unei boli și nu este în totalitate sigur dacă va începe în meciul din acest weekend.
Pe de altă parte, Osasuna este o formație bună în defensivă. Probabilitatea de a primi în medie 0,98 goluri/meci este la egalitate cu cea a lui Atletico Madrid. Motivul pentru care o echipă joacă în partea superioară a clasamentului iar cealaltă la mijlocul acestuia ține strict de forța ofensivă. În timp ce Atletico are în medie o probabilitate de a înscrie de 1,42 goluri/meci, Osasuna creează doar 0,89, adică cu 37% mai puțin.
Cu toate acestea, împotriva Sevillei nu ar trebui să fie o problemă majoră pentru Osasuna, deoarece își va crea cel mai probabil ocazii în fața apărării slabe a acesteia.
În atac, cele două formații nu sunt prea diferite. Criza echipei andaluze se reflectă și în ofensivă, acolo unde se situează în prezent în jurul valorii de 1 xG pe meci (probabilitatea de a înscrie), ceea ce reprezintă doar o diferență mică față de Osasuna.
În ultimul meci de campionat, Sevilla a jucat împotriva lui Rayo Vallecano și, deși s-a ales cu un rezultat de egalitate, 1-1, nu a fost la egalitate atunci când vorbim despre capitolul statistică. Adversarul a avut un avantaj teritorial mult mai mare și a reușit să-și creeze mai multe ocazii periculoase. Sevilla, în schimb, a fost invizibilă în atac și a avut doar trei șuturi din interiorul careului. La final jocului, xG-ul înregistrat de andaluzi a fost 0,38 (probabilitatea de a înscrie).
Osasuna, ca și Vallecano, își creează ocazii mai ales prin centrări și aruncări lungi de la margine, faze în urma cărora Sevilla va avea mari dificultăți. Asta și pentru că Osasuna are a doua cea mai mare rată de reușită în ultima treime de teren în câștigarea recuperărilor, lucru pe care Sevilla nu îl face deloc bine. Doar Mallorca și Villarreal au mai multe probleme cu recuperarea balonului în compartimentul defensiv.
Pentru Osasuna nu va lipsi niciunul dintre jucătorii săi importanți, în timp ce lista de accidentări a Sevillei este mult mai mare.
Stoperii Karim Rekik (28 de ani) și Loic Bade (22 de ani) au lipsit la ultimul meci, ceea ce reprezintă o altă perturbare pentru linia defensivă oricum șubredă.
Bonus: PSV Eindhoven - Twente
Unul dintre punctele de atracție ale rundei a 23-a din Eredivisie va fi duelul dintre PSV Eindhoven, locul 4, și FC Twente, locul 5, care poate reduce diferența față de adversarii săi în cazul unei victorii. Ambele sunt echipe foarte bune și echilibrate din punct de vedere defensiv.
Ambele echipe prezintă, în medie, o probabilitate de a primi un gol/meci, ceea ce înseamnă că se află pe locul trei la acest capitol, după Ajax și Feyenoord, care se situează în jurul valorii de 0,85 xGA (probabilitate de goluri primite/meci).
PSV s-ar putea să se evidențieze peste rivalii săi în atac (2,19 xG pe meci față de 1,6 - probabilitatea de goluri marcate/meci), dar acest lucru ar putea fi stopat de performanțele portarilor care fac din Twente cea mai bună echipă defensivă din campionat.
Germanul Lars Unnerstall (32 de ani) a încasat cinci goluri peste media așteptată, în mod clar cel mai bun rezultat dintre cele cinci echipe fruntașe din competiție. În schimb, Walter Benitez (30 de ani) de la PSV nu se descurcă deloc bine - dacă un portar mediu din Eredivisie s-ar confrunta cu aceleași lovituri, ar primi cu patru goluri mai puțin decât ambii adversari.
PSV își creează multe ocazii din situații standard și, în același timp, are o multitudine de jucători care pot finaliza, fie că este vorba despre Armando Obispo (23 de ani), mijlocașul defensiv Ibrahim Sangare (25 de ani) sau atacantul Luuk de Jong (32 de ani).
Aceștia au marcat deja 11 goluri, cele mai multe dintre toate echipele din campionat. Cu toate acestea, Twente se numără printre cele mai bune din campionat la capitolul apărare, conform modelelor matematice, așa că s-ar putea să nu fie un avantaj atât de semnificativ pentru PSV.
Contraatacurile sunt, de asemenea, o armă importantă pentru PSV, în timp ce apărarea solidă a lui Twente ar putea fi catalizatorul pentru un rezultat surprinzător.