Franța şi Danemarca vor juca finala Europeanului de handbal. Calificare dramatică pentru ”Les Bleus”
Franța, campioana olimpică en titre, a reuşit să învingă dramatic echipa Suediei, campioana continentală, cu scorul de 34-30 (17-11, 27-27), după prelungiri.
”Les Bleus” au dominat prima repriză şi la pauză aveau un avans de şase goluri pe tabelă, dar scandinavii au reuşit să întoarcă scorul şi au fost aproape de a obține calificarea în finală, însă Elohim Prandi a marcat incredibil în ultima secundă, din aruncare de la 9 metri, învingându-l pe portarul Andreas Palicka, colegul său de la Paris Saint-Germain, dintr-un plonjon lateral.
Echipa antrenată de Guillaume Gille a înclinat balanța în prelungiri şi acum va lupta pentru al patrulea său titlu european, după cele din 2006, 2010 şi 2014.
În a doua semifinală, campioana mondială en titre, Danemarca, a învins Germania, echipa gazdă, cu 29-26 (12-14).
Gazdele au făcut o primă repriză bună, dar danezii au revenit după pauză şi au preluat controlul, desprinzându-se pe tabelă în ultimul sfert de oră.
Finala Franța - Danemarca va avea loc duminică (18:45, ora României), ca şi meciul pentru locul al treilea, Germania - Suedia (16:00), ambele la Koln.