Tricolorii consideră nedreaptă înfrângerea din meciul cu Austria: ”Scorul nu reflectă realitatea”
"E greu să îmi găsesc cuvintele acum. E dezamăgitor pentru că scorul final nu reflectă realitatea din teren”.
”Am avut o primă repriză foarte bună, însă diferenţa a făcut-o acea perioadă din partea secundă în care nu am marcat. Apoi am alergat după egalare, însă împotriva unor astfel de adversari e foarte greu", a spus Daniel Stanciuc.
"Din păcate nu e prima oară când se întâmplă să ratăm atât. Am observat şi în meciurile de pregătire că avem o scurtă perioadă în care se întâmplă ceva”.
”Nu ştiu, poate suntem obosiţi şi nu mai gândim cum ar trebui, nu mai suntem echilibraţi şi se întâmplă ceea ce se întâmplă”.
”E frustrant pentru că suntem aproape. Nu am simţit azi că adversarii au fost peste noi", a adăugat Stanciuc.
Optimism pentru următoarea partidă
În vârstă de 19 ani, handbalistul a menţionat că acest meci de debut la un Campionat European reprezintă doar începutul.
"Urmează cel cu Spania în care ne dorim să dăm 100%. Pentru mine să joc la 19 ani aici înseamnă totul, dar în acelaşi timp nu înseamnă nimic. E doar începutul, mai am foarte mult de muncă”.
”Nu mai vreau să venim aici ca outsideri, vreau să fim o echipă care se poate bate cu oricine", a explicat Stanciuc, autorul a patru goluri în meciul cu Austria.
Greul abia începe
Naţionala România a fost învinsă de Austria cu scorul de 31-24 (15-14), vineri seara, la Mannheim, la debutul său în Grupa B a Campionatul European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania.
În celălalt meci al grupei, Croația a spulberat Spania, scor 39-29.
În următoarele partide, România va întâlni Spania (14 ianuarie) şi Croaţia (16 ianuarie).
Spania este vicecampioana europeană din 2022, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.
România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică.
Pentru România este doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) clasându-se pe locul 11.