George Buricea: "Am încredere că jucătorii convocați vor să se afirme, să ajungă la CM"
"Am ales lotul în funcție de cei care au jucat la cluburile lor şi sunt în formă. Le reamintesc oamenilor că Nicuşor Negru a ales să se retragă o perioadă de la echipa națională, Javier Humet mi-a spus că nu se simte sută la sută fizic, iar Ante Kuduz mi-a mărturisit că din motive personale nu vrea să vină. Nu am o bază de selecție foarte mare şi atunci am ales jucătorii pe care îi am la dispoziție. M-am orientat către jucătorii care evoluează pentru echipele lor de club şi au o oarecare experiență internațională. Am încredere în echipa mea, pentru că ştiu că jucătorii convocați, vin la echipa națională pentru că îşi doresc asta, pentru că vin cu sufletul, pentru că vor să se afirme şi să ajungă la un Campionat Mondial. Am convingerea că vor face tot ceea ce ține de ei ca România să se califice", a declarat Buricea într-un interviu publicat pe pagina de Instagram a Federației Române de Handbal.
Tehnicianul se aşteaptă la o atmosferă incendiară la Baia Mare, acolo unde va avea loc partida tur a barajului cu Cehia: "Mă aştept ca la Baia Mare să fie o sală plină, pentru că au un public cunoscător de handbal, iubitor de handbal, un public care respiră handbal şi mă aştept să fie sala arhiplină. Spectatorii ne vor ajuta foarte mult, cu presiunea pe care o vor pune, să câştigăm acest meci de acasă, atât de important".
"Echipa Cehiei este o echipă experimentată"
În ceea ce priveşte echipa Cehiei, Buricea a afirmat că se aşteaptă la o adversară puternică, cu un sistem de apărare foarte bun.
"Echipa Cehiei este o echipă experimentată, cu jucători care joacă în Bundesliga şi au meciuri tari, o dată sau de două ori pe săptămână. Întâlnim o echipă care la Campionatul European a fost o repriză egala Danemarcei şi care are un sistem de apărare foarte bun. Este punctul lor forte. La prima vedere, este Cehia, nu Danemarca, nu Franța sau Suedia. Dar nu este aşa! Selecționerul Cehiei este şi antrenorul echipei Wisla Plock. La fel ca la echipa de club a imprimat şi la echipa națională acelaşi stil de apărare foarte bun şi periculos", a mai spus selecționerul României.
Lotul convocat
Pentru dubla cu Cehia, contând pentru calificarea la Campionatul Mondial Masculin de anul viitor, au fost convocați 20 de jucători.
Portari: Ionuț Iancu (Steaua), Dan Vasile (CSM Constanța);
Linia de 9 metri: Dan Racoțea, Daniel Stanciuc (ambii de la Dinamo), Tudor Botea (Minaur Baia Mare), Andrei Drăgan, Călin Căbuț, Gabriel Ilie (toți de la CSM Constanța), Andrei Buzle (Granollers), Nicolae Ungureanu (Steaua), Demis Grigoraş (Benfica);
Extreme: Ionuț Nistor, Alexandru Andrei (ambii de la CSM Constanța), Roland Thalmaier, Denis Vereş (ambii de la Potaissa Turda);
Pivoți: Călin Dedu (Dinamo), Zavi Dumitrana (HC Buzău), Robert Nagy (Minaur).
Apărători: Robert Militaru (Dinamo), Liviu Caba (CSM Constanța).
Lotul convocat de George Buricea se va reuni duminică, 28 aprilie, la Baia Mare, acolo unde va avea loc prima manşă a disputei cu Cehia, pe 8 mai. Returul va avea loc pe 12 mai, în deplasare.
Echipa națională de handbal masculin a României are şansa de a reveni la Campionatul Mondial după o pauză de 14 ani, dacă trece de dubla manşă a barajului cu naționala Cehiei, echipă care a ocupat locul 15 la EURO 2024 şi care nu a mai prins un Campionat Mondial din 2015.
Campionatul Mondial din 2025 este găzduit de trei țări, Croația, Danemarca şi Norvegia, între 14 ianuarie şi 2 februarie 2025.
La turneul final, la care vor participa 32 de echipe, sunt deja calificate din Europa cele trei țări gazdă, plus Franța, Germania şi Suedia.