Minaur și Steaua și-au aflat adversarele din EHF European Cup
CS Minaur Baia Mare, vicecampioana României, va juca în turul secund contra echipei ucrainene Odesa, primul meci urmând să aibă loc pe teren propriu, în data de 14 sau 15 octombrie, iar manșa secundă va fi programată o săptămână mai târziu.
Odesa se află la doar a patra sa participare în cupele europene și nu a mai întâlnit până acum o echipă din România.
CSA Steaua București va juca primul meci acasă, cu Hapoel Ashdod HC, iar revanșa se va disputa în Israel.
Hapoel Ashdod a mai jucat contra unei formații din România în EHF European Cup, în 2021, pierzând ambele manșe cu Minaur, 29-33 acasă și 32-35 în deplasare, în turul secund.
CSM Constanța, duel de foc cu finalista de anul trecut
CSM Constanța va înfrunta echipa spaniolă Fraikin BM. Granollers, finalista de anul trecut, în turul preliminar al competiției masculine de handbal EHF European League, potrivit tragerii la sorți efectuate marți la Viena.
Finalista Cupei României va juca prima manșă pe teren propriu, în data de 26 sau 27 august, iar returul în deplasare, pe 2 sau 3 septembrie.
Fraikin BM. Granollers a fost învinsă de Fuchse Berlin cu 36-31 în finala ediției trecute a EHF European League.
Fraikin BM. Granollers are zece titluri de campioană a Spaniei în palmares, iar în sezonul trecut s-a clasat pe locul al treilea în Liga Asobal.
Tragerea la sorți a grupelor competiției EHF European League va avea loc pe 21 iulie, CS Dinamo București fiind inclusă direct în grupe.