Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a calificăt în sferturile EHF European League după victoria de la Nantes
Neptunes Nantes - CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 29-34
Gloria şi-a asigurat prezența în actul următor al competiției cu două etape înainte de finalul grupei.
Medaliata cu bronz în ediția trecută a campionatului României a dominat clar repriza secundă a meciului de la Nantes, după o primă parte echilibrată, dar pe care a încheiat-o, totuşi, în avantaj, cu 16-14.
Gloria a condus şi la nouă goluri, 33-24 (min. 54), dar a câştigat în cele din urmă cu 34-29.
Pentru echipa antrenată de Florentin Pera au marcat Bianca Bazaliu 9 goluri, Tamires Moren De Araujo Frossard 6, Sonia Seraficeanu 5, Cristina Laslo 4, Gnonsiane Niombla 4, Seynabou Mbengue Rodriguez 2, Nicoleta Dincă 1, Deborah Kpodar 1, Ida-Marie Moesgaard Dahl 1, Renata Lais De Arruda (portar) 1.
Renata Lais De Arruda a reuşit nu mai puțin de 20 de intervenții (44,44%), iar Anastasja Babovic Vujovic a apărat un şut (33,33%).
Golurile gazdelor au fost reuşite de Tamara Horacek 8, Onacia Ondono 4, Marine Dupuis 3, Orlane Ahanda 3, Lena Grandveau 3, Marie Helene Sajka 2, Naemi Ardouin 2, Kelly Vollebregt 2, Carin Stromberg 1, Emilie Bellec 1.
Floriane Andre a apărat 11 şuturi (28,21%).
Meciul a fost arbitrat de olandezul Yves Schols li de belgianul Stephen Martens, iar delegat EHF a fost portughezul Manuel Conceicao.
În celălalt meci al grupei, jucat sâmbătă, MKS FunFloor Lublin a învins echipa germană HSG Bensheim/Auerbach cu 34-32.
Gloria 2018 Bistrița-Năsăud ocupă primul loc, cu 7 puncte, urmată de Neptunes Nantes, 5 puncte, MKS FunFloor Lublin, 2 puncte, HSG Bensheim/Auerbach, 2 puncte. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
În penultima etapă, Gloria va juca în deplasare cu MKS FunFloor Lublin, pe 10 februarie.