Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

E nevoie de liderul echipei! Cristina Neagu, așteptată să joace în partida cu Germania

Flashscore
Cristina Neagu
Cristina NeaguProfimedia
Cristina Neagu a lipsit până acum de la toate pertidele disputate de România la Campionatul Mondial de handbal feminin din cauza unei accidentări. Președintele Federației Române de Handbal dă speranțe fanilor Naționalei.

Cea mai bună jucătoare din lume  nu a bifat niciun minut până acum pentru România la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Suedia și Norvegia.

Sunt, însă, speranțe mari că Neagu ar putea juca pentru România în duelul cu Germania, unul decisiv pentru obiectivul fetelor de a se clasa în primele 7 la această competiție, în vederea calificării la Olimpiada de la Paris din 2024.

Fără Cristina, România a ajuns în Grupa Principală III a Campionatului Mondial, iar joi o va înfrunta pe Germania, de la ora 19:00.

Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a anunțat înaintea duelului cu Germania că pe teren și-ar putea face apariția și Cristina Neagu, însă totul depinde de factori care nu depind de sportivă.

Cristina Neagu va încerca să intre azi la joc. E destul de greu și pentru ea. Dar pe zi ce trece Cristina este mai bine și sperăm să o vedem pe teren în meciul cu Germania.

Ce pot să vă spun este că nu este încă refăcută în proporție de 100%. Cristina știe cel mai bine cum se simte în această perioadă, cert este că suntem cu toții alături de ea”, a spus Constantin Din, pentru ProSport.

Victorii pe linie pentru calificare

România a fost învinsă de Danemarca, scor 23-39, în ultimul meci al Grupei E de la Campionatul Mondial de handbal feminin.

Acum ”tricolorele” au nevoie de trei victorii cu Germania, Japonia ți Polonia pentru a fi sigure că ajung în sferturile de finală ale competiției.

Naționala României intră în Grupa Principală  cu două puncte și va juca toate partidele în sala de la Herning.

Pentru a ajunge în sferturile Campionatului Mondial și implicit la Turneul Preolimpic, naționala condusă de Florentin Pera trebuie să se claseze pe unul dintre primele două locuri în Grupa Principală 3.

Câștigătoarea Grupei Principale 3 va juca în sferturi cu ocupanta locului 2 în Grupa Principală 1, din care fac parte Suedia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Senegal și Camerun.

Ocupanta locului 2 în grupa României va întâlni în următoarea fază a competiției cu câștigătoarea Grupei Principale 1.